Masacrele de la Tărcaia și Grădinari au fost două evenimente petrecute la data de 19 aprilie 1919 în timpul Ofensivei Armatei României din aprilie 1919 în satele Tărcaia și Grădinari din Districtul Beiuș al Comitatului Bihor, localități care aveau caracter de enclave maghiare. În cursul acestora, 91 și respectiv 17 civili de etnie maghiară au fost împușcați de către persoane civile înarmate care luptau alături de armata regulată română. Subiectul este întâlnit în literatura maghiară memorialistică și istorică și sub numele de Paștile negre de la Tărcaia (în maghiarăKöröstárkány fekete húsvétja).
Istoricii și analiștii care au studiat evenimentele nu au ajuns la un consens referitor la cele întâmplate, actele respective fiind interpretate fie ca o răzbunare interetnică, fie ca un act militar de lichidare al unor insurgenți într-o zonă de război.
Contextul în care aceste incidente au avut loc este unul controversat, existând date care indică faptul că din localitatea Tărcaia, o parte dintre locuitorii acesteia au avut o contribuție la derapajele extremiste ale armatei ungare dislocate în zonă, soldate cu fapte reprobabile față de populația civilă română. Cu toate acestea evenimentele au avut loc într-o zonă intrată de scurtă vreme sub autoritatea Armatei României, a doua zi după deplasarea liniei frontului. Responsabilitatea principală a masacrelor a revenit unor trupe neregulate românești care luptau alături de cele regulate. De asemenea, au murit civili dintr-un grup de persoane de etnie maghiară chemate la locul faptelor, ca urmare a solicitărilor făcute cu bună știință în numele noilor autorități militare din areal, să se adune fie pentru a li se comunica informații importante, fie pentru a contribui la lichidarea consecințelor unor evenimente recente.
Un monument comemorativ a fost ridicat la Tărcaia pentru aducerea aminte a celor petrecute aici. De asemenea, a fost depusă la Parlamentul României o inițiativă legislativă pentru declararea celor două sate ca localități martir, inițiativă ce era în luna iunie 2018 în proces de analiză.
... gimnofionii sunt amfibieni lipsiți de membre și de ureche mijlocie, care fac parte din ordinul Gymnophiona?
... specia de molii Neopalpa donaldtrumpi a fost denumită astfel datorită solzilor alb-gălbui de pe cap, care amintesc de părul președintelui american Donald Trump?
15 mai În România a încetat starea de urgență impusă pe 23 martie, fiind înlocuită cu starea de alertă pentru 30 de zile.
9 mai Muzicianul și compozitorul american Little Richard a încetat din viață la vârsta de 87 de ani.
6 maiCurtea Constituțională a României a constatat că Ordonanța de urgență a Guvernului nr.34/2020 privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență este neconstituțională.
1944 — Islanda s-a proclamat republică și și-a declarat independența față de Danemarca.
1972 — Afacerea Watergate: Cinci angajați ai Casei Albe au fost arestați pentru intrarea prin efracție în birourile Comitetului Național al Partidului Democrat în scopul de a asculta ilegal convorbirile telefonice ale opoziției.
Există peste 13.800 de localități în România și 1.500 în Republica Moldova. Noi avem câte un articol pentru fiecare dintre ele. Vă invităm să scrieți despre localitatea dumneavoastră preferată.