Spania

Spania
Regatul Spaniei Reino de España
Drapelul Spaniei Stema Spaniei[*]​
Deviză: Plus Ultra (Mai departe)
Imnul național: Marcha Real (Marșul Regal)
Localizarea Spaniei
Geografie
Suprafață
- totală	505.370 km² (locul 51)
Apă (%)	1,04 %
Cel mai înalt punct	Teide (3.718 m)
Cel mai jos punct	Mina de Las Cruces[*]​ (-107 m)
Cel mai mare oraș	Madrid
Vecini	Andorra Portugalia Maroc Gibraltar Franța Liga Arabă
Fus orar	CET (UTC+1)
Ora de vară	CEST (UTC+2)
Populație
Populație
- Recensământ 2013	47.129.783
Densitate	92 loc/km²
- Estimare 2014	46.704.310 (locul 28)
Limbi oficiale	spaniolă2
Etnonim	spaniol
Guvernare
Sistem politic	Monarhie constituțională
Rege⁠(d)	Felipe al VI-lea
Prim-ministru	Pedro Sánchez
Legislativ	Cortes Generales
Camera superioară	Senado (Senat)
Camera inferioară	Congreso de los Diputados (Congresul Deputaților)
Capitala	Madrid
Istorie
Stat independent
Formare	secolul XV
Uniune	1516
Unificare	1469
De iure	1716
De facto	1812
Aderare la UE	1 ianuarie 1986
Economie
PIB (PPC)	2011
- Total	1.414 miliarde $
- Pe cap de locuitor	30.741 $ (locul 28)
PIB (nominal)	2011
- Total	1.394 miliarde $ (locul 12)
- Pe cap de locuitor	(locul 26)30.315 $
Gini (2005)	34.0 (mediu)
IDU (2011)	▲ 0.883 (foarte înalt) (locul 23)
Monedă	euro (EUR)
Coduri și identificatori
Cod CIO	ESP
Cod mobil	214
Prefix telefonic	+34
ISO 3166-2	ES
Domeniu Internet	.es4
1: Numele țării în limbii cooficiale: catalană: Regne d'Espanya galiciană: Reino de España araneză: Regne d'Espanha bască: Espainiako Erresuma 2: Sunt cooficiale: catalana în Catalonia, Insulele Baleare și Comunitatea Valenciană, galiciana în Galicia, araneza în Catalonia și basca în Țara Bascilor și Navarra. 3:Insulele Canare: UTC/UTC+1. 4: Se poate și folosi domeniul .eu, pentru că Spania face parte din Uniunea Europeană.
Prezență online
site web oficial

Spania (vedere din satelit)

Regatul Spaniei (spaniolă Reino de España) sau Spania (spaniolă España; pronunție spaniolă: /esˈpaɲa/) este o țară situată în sud-vestul Europei, membră a Uniunii Europene. Este constituită în statul social și democratic de drept, al cărui formă de guvernământ este monarhia constituțională. Are capitala la Madrid. În nord-est se învecinează cu Franța și Andorra, de-a lungul Munților Pirinei. Face parte din Peninsula Iberică împreună cu Portugalia și Gibraltar, având de asemenea două arhipelaguri, situate unul în Marea Mediterană (Insulele Baleare) și celălalt în Oceanul Atlantic (Insulele Canare). De asemenea, de Spania aparțin două mici teritorii din nordul Africii (care includ orașele autonome Ceuta și Melilla), precum și enclava Llivia din Pirinei. Spania are o suprafață de 505 370 km², fiind a patra țară a continentului după mărime, precedată de Rusia, Ucraina și Franța. Cu o altitudine medie de 650 de metri deasupra nivelului mării, este a doua cea mai muntoasă țară a Europei după Elveția. Conform recensământului din 2007, populația sa este de 45.200.737 de locuitori.

Omul modern a ajuns pentru prima dată în Peninsula Iberică acum aproximativ 35.000 de ani. Diferite culturi iberice, precum cea feniciană, greacă și cartagineană au dezvoltat așezări pe peninsulă, până când acestea au intrat sub dominație romană în jurul anului 200 Î.Hr. La sfârșitul Imperiului Roman de Apus, confederațiile tribale germanice din Europa Centrală au invadat peninsula Iberică și s-au stabilit pe tărâmuri relativ independente în provinciile vestice. Vizigoții, un popor migrator din Europa de Est, au venit în Spania în anul 511, și mai târziu au reușit să creeze Regatul Vizigoților. Acesta a fost cucerit mai târziu de mauri (popor islamic din evul mediu), cu excepția zonei de nord, unde la scurt timp după aceea a început un proces cunoscut sub numele de Reconquista. Aceste teritorii au fost complet recucerite de regii catolici abia opt secole mai târziu, în anul 1492. În perioada modernă timpurie, Spania a devenit unul din primele imperii globale, lăsând o mare moștenire culturală și lingvistică în America Latină, care include peste 500 de milioane de vorbitori de limbă spaniolă.

În perioada modernă din secolul al XIX-lea, Spania a pierdut coloniile din America. În Primul Război Mondial, Spania a fost neutră iar mai târziu în 1936, a izbucnit Războiul Civil Spaniol, la sfârșitul căruia generalul Francisco Franco a ieșit victorios și a devenit dictator. După sfârșitul regimului Franco în 1975, Spania a devenit o monarhie, apoi o monarhie constituțională în 1978, când o nouă constituție a fost adoptată. în 1986, Spania a aderat la Comunitatea Europeană, care a devenit mai târziu Uniunea Europeană.

Spania este o democrație parlamentară și monarhie constituțională, în care Regele Felipe VI este șef de stat. Spania este o țară dezvoltată, fiind a 14-a economie a lumii din punct de vedere al PIB-ului nominal. De asemenea, Spania se poziționează bine în diverse alte clasamente internaționale, având un nivel foarte ridicat de dezvoltare umană și un nivel relativ scăzut de corupție. Spania este un membru al ONU, Uniunea Europeană, Zona Euro, Consiliul Europei, Organizația Statelor Ibero-Americane, NATO, OECD, Spațiului Schengen, OMC și multe alte organizații internaționale.

Etimologie

Articol principal: Originea numelui Hispania.

Numele „Spania” este derivat din „Hispania”, numele în latină cu care romanii se refereau la toată peninsula, și pe care l-au preluat din grecul „Hispanía” (accent pe „i”, ca și în cazul „României”), utilizat de către Artemidor din Efes (secolul I î.Hr.), autorul celei mai vechi hărți a Occidentului, în care descrie amănunțit Hispania romană.

Originea termenului „Hispania” este atribuit fenicienilor, prima civilizație non-iberică, care a ajuns în peninsulă pentru a-și extinde comerțul și care a fondat, între altele, orașul activ cel mai vechi din Occident. În limba lor punică l-au numit Isephanim, „Coastă de iepuri”. Iepurii se găseau și încă se găsesc în abundență în Andaluzia, iar unele monede bătute în epoca lui Hadrian reprezentau personificarea Hispaniei ca o doamnă așezată, cu un iepure la picioarele ei.

Istorie

Articol principal: Istoria Spaniei.

Începând cu secol IX î.Hr., celții, fenicienii, grecii și cartaginezii au intrat în Peninsula Iberică, urmați de Republica Romană, care a ajuns în secolul II î.Hr.. Limba de acum a Spaniei, religia și sistemul juridic dăinuie din perioada romană. Cucerită de vizigoți în secolul V d. Hr. și atacată de mai multe ori în 711 de maurii nord-africani islamici, Spania modernă a început să se formeze după Reconquista, eforturile de a-i elimina pe mauri, care au rămas aici până în 1492. În 1478 Regina Elisabeta I a Castiliei a întărit inchiziția spaniolă, instituție interzisă abia în 1834, în timpul domniei Elisabetei a II-a. În 1492 a fost finanțată prima călătorie pe Atlantic a lui Cristofor Columb, spre "Lumea Nouă". Până în 1512, unificarea Spaniei din zilele noastre a fost completă. Totuși, proiectul monarhilor castiliani a fost de a unifica întreaga Iberie, iar acest vis a părut aproape îndeplinit, când Filip al II-lea a devenit rege al Portugaliei în 1580, și al celorlaltor regate iberice (colectiv cunoscute ca și "Spania" care nu era pe atunci un stat unificat). În 1640, poliția centralistă a Contelui de Olivares a provocat războaie în Portugalia și Catalonia: Portugalia a devenit un regat independent din nou, iar Catalonia s-a bucurat de o independență asistată de Franța, dar pentru scurt timp.

În secolul XVI, Spania a devenit cea mai puternică națiune din Europa, datorită bunăstării derivate din colonizarea spaniolă a Americilor. Dar o serie de războaie lungi și costisitoare și revolte a început declinul puterii Spaniei în Europa. Controversa asupra succesiunii la tron a consumat țara în secolul XVIII (vezi Războiul Spaniol de Succesiune – important, un stat spaniol centralizat a fost stabilit doar după acest război), prin ocupația din partea Franței în timpul erei napoleonice la începutul anilor 1800, și a condus la o serie de conflicte armate și revolte între liberali și suporterii Vechiului Regim în mare parte a secolului XIX; un secol care a reprezentat și pierderea a mare parte din coloniile spaniole din Americi, culminate în Războiul Spano-American din 1898.

Secolul XX inițial a adus puțină pace; colonizarea Saharei de Vest, Marocului Spaniol și a Guineei Ecuatoriale a fost probată ca și un substitut al pierderilor din Americi. O perioadă de dictatură (1923-1931) s-a încheiat prin stabilirea celei de A Doua Republică Spaniolă.Creșterea polarizării politice, combinata cu cresterea violenței neverificate, a dus la izbucnirea Războiului Civil Spaniol în iulie 1936. Urmând victoria forțelor sale naționaliste în 1939, generalul Francisco Franco a condus o națiune epuizată politic și economic.

Totuși, în anii 1960 și anii 1970, Spania a fost transformată gradual într-o economie industrială modernă cu un sector de turism în creștere. După moartea dictatorului Generalul Franco în noiembrie 1975, succesorul său desemnat personal, Prințul Juan Carlos și-a asumat titlurile de rege și de conducător al statului. El a jucat un rol important în ghidarea Spaniei spre un stat democratic modern, mai ales în opoziția unei încercări de coup d'etat în 1981. Spania a aderat la OTAN în 1982 și a devenit membră a Uniunii Europene în 1986. După moartea lui Franco, vechilor naționalități istorice – Țara Bascilor, Catalonia și Galicia – li s-a dat o autonomie mare, care, s-a extins spre toate regiunile spaniole.

Vezi și: Regii Spaniei.

Peninsula Iberică trecuse deja printr-o lungă istorie de locuire umană la sfârșitul secolului al III-lea a.Chr., când romanii au subjugat celții, ibericii și bascii care trăiau aici. Regiunea a rămas o regiune romană până ce vizigoții au invadat locul la începutul secolului al V-lea. De-a lungul următoarelor trei secole, regiunea a devenit creștină, dar în anul 711 o invazie în Marocul aflat la sud a pus bazele a ceea ce urma să fie o civilizație islamică înfloritoare, care a durat șase secole.

Epocă preromană

Articol principal: Iberia preromană.

Grotă de carst din Atapuerca.

Cercetările arheologice din Atapuerca au indicat că Peninsula Iberică fusese locuită de mai bine de un milion de ani. Popoarele moderne (așa-numiți cro-magnoni) au început să vină în teritoriul Spaniei contemporane acum aproape 35.000 de ani. Cele mai cunoscute artifacte ale acelor oameni preistorici sunt picturi renumite din grota Altamira din Cantabria, care au fost create în jurul anulul 15.000 î.Hr.. În afară de aceasta, dovezi arheologice din Los Millares (Almería) și din El Argar (Regiunea Murcia) sugerează că acele culturi dezvoltate au locuit și în partea meridională a peninsulei în timpul neoliticului și al epocii bronzului.

Principalele popoare istorice ale peninsulei au fost ibericii, care au locuit în partea mediteraneană, și celții, care au locuit în partea atlantică. În interiorul Penisulei Iberice, unde ambele culturi erau în contact, o cultură combinată, cunoscută ca celtberici, a existat. Adițional, bascii au locuit în jurul Pirineilor. Celelalte grupuri etnice au trăit pe lângă coastele Andaluziei.

Între 500 î.Hr. și 300 î.Hr grecii și fenicienii au fondat primele colonii pe coaste, punând bazele pentru multe orașe contemporane. Cartaginezii au controlat o parte a Peninsulei Iberice în timpul Războaielor Punice. După ce romanii i-au învins, a început o nouă epocă din istoria Spaniei, a cărei efect se resimte și astăzi.

Imperiul Roman și invaziuni germanice

Articol principal: Hispania.

Teatru roman din Mérida.

În timpul celui de-al doilea război punic, Imperiul Bizantin

a câștigat colonii cartagineze de pe coasta mediteraneană (de la 210 î.Hr. la 205 î.Hr.), aducând sub stăpânire romană aproape întreagă Peninsula Iberică, stăpânire care a durat mai mult de 500 de ani. Populația indigenă celtă și iberică a fost romanizată, iar conducătorii locali erau recunoscuți ca membri ai clasei aristocratice romane.

Romanii au ameliorat orașele existente, precum Lisabona (Olissis Bona) sau Tarragona (Tarraco) și au înființat orașe noi precum Zaragoza (Caesaraugusta), Mérida (Augusta Emerita), Valencia (Valentia), León (Legio Septima), Badajoz (Pax Augusta) sau Palencia (Παλλαντία / Pallantía). Datorită tutelei romane economia peninsulei s-a dezvoltat. Hispania a servit ca grânar imperiului. Limanele sale au exportat aur, lână, ulei de măsline și vin. Producția agricolă a crescut după introducerea sistemului de irigare. Creștinismul a fost introdus în Hispania în secolul I și a devenit foarte popular în special în orașe în secolul II. Majoritatea limbilor (o excepție fiind basca) vorbite în peninsulă, religia și bazele legilor contemporane provin din această epocă.

Primele triburi germanice care au invadat Hispania au ajuns în secolul V, când Imperiul Roman decăzuse. Vizigoți, șvebi, vandali și alani au ajuns în teritoriul Spaniei traversând Munții Pirinei. Vizigoții romanizați au întrat în Spania în 415. După convertirea monarhiei lor la romano-catolicism, Regatul Vizigot a cucerit Regatul Șvebilor la nord și teritorii bizantine la sud, ocupând de fapt întreagă peninsulă.

Iberia musulmană

Articol principal: Iberia musulmană.

O artă de olărie a fost bine dezvoltată în Al-Andalus. Aici detaliu din colecție din Alhambra, Córdoba.

În secolul VIII, aproape întreaga Peninsulă Iberică a fost cucerită (711-718) de către berberi (vezi și mauri) din Africa de Nord. Aceste cuceriri făceau parte din expansiunea politic-teritorială a imperiului islamic al umaiazilor. Doar câteva zone din munții Iberiei nordice și-au păstrat independența, ocupând teritorii acum incluse în cadrul comunităților autonome Aragon, Asturia și Navarra.

Sub conducere musulmană, creștinii și evreii erau recunoscuți ca „popoarele cărților” și s-au bucurat de libertatea de a-și practica religiile respective, dar fiind dhimmi, s-au confruntat cu un număr de discriminări și pedepse obligatorii din cauza religiei lor.. Numărul celor convertiți la islam a crescut în mod constant. În urma conversiunilor masive din secolele X și XI, se crede că musulmanii au întrecut în număr creștinii pe teritoriile care au rămas sub conducere islamică.

Comunitatea musulmană din Peninsula Iberică a fost ea însăși diversă și caracterizată de tensiuni sociale. Berberii din Africa de Nord, care au fost un component esențial al armatelor invadatoare, au intrat în conflict cu conducerea arabă din Orientul Mijlociu. Cu timpul, grupuri mari de mauri s-au instalat în valea râului Guadalquivir, pe coastele valenciene și (spre sfârșitul acestei perioade) în regiunea muntoasă a Granadei.

Córdoba, capitala califatului a fost cel mai mare și cel mai bogat oraș al Europei medievale. Comerțul în bazinul mediteranean și schimbul cultural au prosperat. Musulmanii au importat o tradiție intelectuală bogată din Orientul Mijlociu și Africa de Nord. Savanți evrei și musulmani au reînviat și extins predarea greacă clasică în Europa Occidentală. Culturile romanizate și cele islamice ale Peninsulei Iberice au acționat una asupra altuia în moduri foarte complexe, având ca rezultat conturarea culturii distinctive a regiunii. În afara orașelor, unde a locuit majoritatea populației, a fost păstrat sistemul de proprietate a pământului de pe vremea romanilor, deoarece conducătorii musulmani nu au deposedat moșierii. Introducerea metodelor agricole și a cerealelor noi a rezultat în dezvoltarea și expansiunea remarcabilă a agriculturii.

În secolul XI posesiunile musulmane s-au împărțit în regate taife rivale, ce a permis Regatelor Creștine să se extindă și consolideze. Venirea almoravizilor și a almohazilor a cauzat restaurarea stăpânirii islamice în Peninsula Iberică, introducând o formă mai puțin tolerantă a islamului. Totuși, statul almohazilor nu a putut să reziste împotriva puterii militare în creștere a creștinilor.

Căderea conducerii musulmane și unificare

Articole principale: Reconquista, Regatele Creștine, Coroana Castiliei și Coroana Aragonului.

Regatele Creștine: Castilia (și León), Portugalia, Aragon și Navarra în 1360.

Termenul Reconquista (spaniolă Recucerire) este folosit pentru a descrie o perioadă de multe secole a expansiunii Regatelor Creștine spre sud. Se presupune că reconquista s-a început după bătălia de la Covadonga din 722, când forțele creștine au învins musulmani, rezultând în formarea Regatului Asturiei. Forțele musulmane au traversat Pirineii, dar fură învinse în bătălia de la Poitiers în Franța occidentală. Pe urmă, s-au retras la poziții mai sigure în Iberia, având frontiere marcate de fluviile Ebro și Duero. În 839 musulmani au fost expulzați din Galicia, o regiune unde s-a aflat un centru religios și țelul multor pelerinaje, Santiago de Compostela. Imediat după recucerirea Galiciei, forțele francice au fondat statele creștine sur din Pirinei. Aceste țări au devenit așa numitele Regate Creștine, iar teritorii ocupate de către ele la început erau Navarra, Aragon și Catalonia.

Împărțire de Al-Andalus în regatele taife a ajutat Regatelor Creștine în extinderea teritoriilor sale. Prada orașului Toledo în 1085 a rezultat în recucerirea completă a jumătății nordice din Spania.

În 1175 o parte din regatul Castiliei se declară independentă de restul regatului și acesta se numește Regatul Portugaliei.

În 1479 regina Isabel I de Castilla și Fernando de Aragon se căsătoresc iar regatele Castilla și Aragon se unesc în Reino de Castilla y Aragón (Regatul Castiliei și Aragonului).

În 1492,Regii Catolici (Isabel și Fernando) dau afară musulmanii din regat și cuceresc Granada și atunci numele regatului se schimbaă în Reino Ibérico de España (Regatul Iberic al Spaniei).

Imperiul Spaniol

Articol principal: Imperiul Spaniol.

Războaiele napoleoniene

Articol principal: Spania în timpul războaielor napoleoniene.

Războiul contra Statelor Unite și industrializare

Articol principal: Spania în secolul XIX.

Secolul XX

Articol principal: Spania în secolul XX.

Geografie

Articol principal: Geografia Spaniei.

Vezi și: Teide și Parcul Național Coto Doñana.

Teritoriul de bază al Spaniei este dominat de platouri înalte și de lanțuri muntoase ca și Pirineii și Sierra Nevada. Din acesti munți izvorăsc mai multe râuri importante, precum Tagus, Ebro, Duero, Guadiana și Guadalquivir. De-a lungul coastelor se găsesc câmpii aluvionare, din care cea mai mare este Guadalquivir în Andaluzia. Spania se invecineaza la est cu Marea Mediterană (conținând Insulele Baleare), la vest cu Oceanul Atlantic, unde se găsesc, pe coasta Africană, Insulele Canare.

Relief

Relieful Spaniei este unul muntos, având a doua altitudine medie în Europa (660 m), după Elveția.

Climă

Clima Spaniei este în principal temperată și mediteraneană; există veri calde în interior, mai degrabă cu condiții moderate și înnorate pe coastă. Iernile sunt înnorate și reci în interior, regiunile de pe coastă fiind relativ temperate. Caracterul mediteranean predomină la aproape întreaga suprafață a țarii. Coastele de sud și cele mediteraneene și valea râului Guadalquivir au o climă denumită „mediteraneană a coastelor”: temperaturile sunt blânde, iar precipitațiile sunt abundente pe durata întregului an, în afara verii.

Mediul înconjurător

În Spania, emisiile de CO2 au crescut, din anul 1996 indicele a crescut, Spania nereușind să respecte Protocolul de la Kyoto în legătură cu emisiile de gaze cu efect de seră. Rapoartele despre mediul înconjurător au apărut datorită recomandărilor Organizației Națiunilor Unite.

Spania este afectată de un fenomen de accentuare a secetei, între anii 1880-2000, mai mult de jumătate din acești ani fiind foarte secetoși. În anii '80, șapte ani au fost desemnați ca fiind secetoși sau foarte secetoși, iar în anii '90, cinci ani au primit același calificativ.

Frontiere

Articol principal: frontierele Spaniei.

Spania are un total de 2.032 km de frontiere terestre cu alte țări, aceasta fiind consecința amplăsarii sale geografice în sud-vest al continentului european. Spania împărtăsește cea mai lungă frontieră cu Portugalia, numită La Raya (portugheză A Raia) — ea are o lungime de 1.292 km. Cea mai scurtă frontieră este cu Gibraltar, având doar 1,2 km. Totalul frontierelor maritime este mai mare. Se estimează că Spania are aproape 7.880 km de coaste. Acesta se datorează mulțimii de insule, precum Baleare (1.428 km de coaste) sau Canare (1.583 km de coaste).

Demografie

Articol principal: Demografia Spaniei.

Se poate spune că Spania este compusă din multe nații dar a adoptat cultura castiliană ca să fie cea spaniolă, deși există o creștere a recunoașterii a altor naționalități înăuntrul țării, ca și a celei baște.

Numărul imigranților în Spania a explodat în ultimii zece ani, ajungând de la 500.000 în 1996 la circa 4,5 milioane în 2008, la o populație de 45 de milioane. În această perioadă, țara a cunoscut o creștere economică puternică.

În 2007 Spania a avut oficial 45,2 de milioane de locuitori.. Densitatea populației în Spania este de 89,6 loc./km², fiind mai scăzută decât în alte țări ale Europei Occidentale, iar distribuția ei este foarte disproporționată. Majoritatea populației locuiește pe lângă coastă, Comunitatea Madrilenă fiind unica excepție.

Populația Spaniei s-a dublat în timpul secolului XX datorită exploziei demografice din anii '60 și '70. Schema creșterii a fost extrem de neregulată, din cauza migrațiilor interne între sate și orașele principale. Se presupune că 11 din 50 de provincii ale Spaniei au suferit o scădere în populație peste secol. Apoi, populația s-a stabilizat, a început o nouă explozie, bazată inițial pe întoarcerea spaniolilor care au emigrat din Spania în anii '70, și a fost sporită de către numărul mare al imigranților din America Latină (38,75%), Europa Orientală (16,33%), Africa de Nord (14,99%) și Africa Subsahariană (4,08%).

Educație

Articol principal: educația în Spania.

Minorități naționale

Articol principal: minorități naționale în Spania.

Grupuri etnice

Articol principal: grupuri etnice în Spania.

Limbă

Articol principal: Limbile Spaniei.

O limbă oficială și cea mai vorbită pe teritoriul Spaniei este spaniola, numită și castiliană. Estimări confirmă că o vorbesc ca prima și a doua limbă între 450 și 500 milioane de oameni din întreagă lume. De asemenea se vorbește și în alte limbi, care pot să fie cooficiale la nivelul comunităților autonome.

Patru limbi importante sunt vorbite în Spania, care sunt limbi oficiale în anumite regiuni:

• spaniola (castellano sau español), limbă oficială în întreaga Spanie.
• catalana (català sau valencià) în Catalonia (Catalunya), Insulele Baleare (Illes Balears), și părți ale comunității autonome Valencia (València, unde limba este denumită valenciană).
• basca (euskara) în Țara bascilor (Euskadi), și părți din Navarra.
• galiciana (galego) în Galicia (Galiza).

Catalana, galiciana și spaniola, foarte rar numită și "castiliană", sunt descendente ale limbii latine și au propriile lor dialecte; există de asemenea și alte limbi romanice, fără statut oficial dar recunoscute ca limbi istorice, cum ar fi: asturiana în Asturias și câteva zone din provinciile León, Zamora si Salamanca, și aragoneza în nordul și estul provinciei Aragón. Limba araneza (o variantă gascono-occitană), vorbită de cateva mii de persoane, are statut oficial în Val d'Aran (nord-vestul Cataloniei). Spaniola vorbită în Americi este descendentă a dialectului spaniol vorbit în sudul Spaniei (dialectul andaluz).

Sănătate

În Spania există 298 de spitale de stat și peste 450 de spitale particulare.

Religie

Articol principal: Religia în Spania.

Catolicismul este religia predominantă în Spania. Un procent de 94% din populație este de religie catolică, conform unui studiu al Centrului de Investigații Sociale realizat în anul 2005. După catolici, alte religii minoritare reprezintă doar 6% din populație.

După numărul de membri, a doua religie este cea musulmană. Datele arată că 800.000 de persoane sunt de religie islamică. Urmează Martorii lui Iehova, cu 103.784 de credincioși. Există de asemenea și o comunitate protestantă care are aproximativ 50.000 de membri. De asemenea, mai trăiesc în Spania și aproximativ 20.000 de mormoni. Comunitatea iudaică nu depășește 15.000 de membri.

Politică

Articol principal: Politica Spaniei.

Șeful de stat, Felipe al VI-lea; și șeful guvernului, Pedro Sánchez

Spania este o monarhie constituțională, cu o monarhie ereditară și cu un parlament bicameral, Cortes Generales sau Adunarea Națională. Puterea executivă consistă din Consiliul de Miniștri prezidat de Președintele Guvernului (asemănător unui prim ministru), propus de monarh și ales de către Adunarea Națională după alegerile legislative.

Puterea legislativă este formată din Congresul Deputaților (Congreso de los Diputados) cu 350 de membri, aleși prin vot popular pe liste-bloc, prin reprezentarea proporțională, destinați să servească timp de patru ani, și un Senat sau Senado cu 259 de locuri din care 208 formate din aleși direcți pe baza votului popular și ceilalți 51 trimiși de legislaturile locale pentru a servi tot timp de patru ani.

În 2003, Spania discută cu Regatul Unit despre Gibraltar, o mică peninsulă care și-a schimbat posesorul în timpul Războiului Spaniol de Succesiune în 1714. Discuțiile se referă la împărțirea suveranității asupra peninsulei, subiect al unui referendum constituțional al gibraltarienilor, care și-au exprimat opoziția față de orice act de supunere față de Spania.

Spania este, în prezent, statul autonomiilor, formal unitar, dar, de fapt, funcționând ca o federație de Comunități Autonome, fiecare cu puteri și legi diferite. Există unele probleme cu acest sistem, de vreme ce unele guverne autonome (acelea conduse de partide naționaliste) încearcă un tip mai federal de relații cu Spania, în timp ce guvernul central încearcă să reprime ceea ce unii văd ca și o autonomie excesivă a unor comunități autonome (ex. Țara Bascilor și Catalonia).

Terorismul este o problemă în Spania de astăzi, de când ETA (Libertatea și Pământul Basc) încearcă să câștige independența bască prin mijloace violente, incluzând utilizarea bombelor și a crimelor. Deși guvernul autonom basc nu asistă o astfel de violență, diferitele aproprieri de problemă sunt o sursă de tensiune între guvernele central și basc.

Politică externă

Plazas de soberanía — un subiect de dispută teritorială între Spania și Maroc.

După întoarcerea democrației care a urmat morții lui Francisco Franco în 1975, prioritățile politicii externe ale Spaniei erau de a înlătura bariera izolării diplomatice, de a extinde relațiile cu alte țării, de a intra în Comunitatea Europeană și de a defini relațiile din domeniul securității cu restul statelor occidentale.

Fiind membru OTAN, Spania s-a stabilit ca participant major în activități internaționale multilaterale de securitate. Participarea ca membru al Uniunii Europene reprezintă o parte imporantă a politicii sale externe. Chiar în multe chestiuni controversate în Europa Occidentală Spania preferă să coordoneze eforturile sale cu partnerii săi europeni prim mecanismele de cooperare politică a Uniunii.

Normalizând relațiile diplomatice cu Coreea de Nord în 2001, Spania a completat procesul de universalizare a politicii sale externe.

Spania a menținut identificația sa specială cu America Latină. Politica ei subliniează un concept de comunitate iberoamericană, eminamente renașterea idei istorice de hispanitate, care a căutat să facă legătură între Peninsula Iberică și America de Sud prin limbă, comerț, istorie și cultură. Spania fu un exemplu efectiv de tranziție de la dictatură la democrație, cum este arătat în călătorii politice ale regelui și miniștrilor la America.

Gibraltar, un teritoriu de 6 km², este un subiect de dispută teritorială între Spania și Regatul Unit. Acest teritoriu de peste mare al coroanei britanice se află în cea mai meridională parte a Peninsulei Iberice și a fost cucerit în timpul Războiului de Succesiune Spaniolă în 1704 împreună cu Minorca, una dintre Insulele Baleare. Deși spaniolii s-au reinstalat la Maiorca după Tratatul de la Amiens din 1802, Gibraltarul a rămas posesiune engleză. Situație legală a fost regularizată de Tratatul de la Utrecht, conform căruia Spania cedă teritoriul. Spania a chemat pentru a întoarce conducerea sa sub Gibraltar, dar majoritatea oamenilor din Gibraltar opune acestuia. Fiecare propunere spaniolă, împreună cu condominiu, fu refuzată. Rezoluțiile ONU constrâng Spania și Regatul Unit să gasească o soluție a problemei legate de statutul Gibraltarului.

Orașul Olivenza/Olivença este un subiect de dispută între Spania și Portugalia. Acest conflict este rezultatul interpretării diferite ale tratatelor de pace de la Badajos și de la Viena. De fapt, opinie publică spaniolă nu este conștientă de cererea portugheză.

Marocul pretinde plazas de soberanía și orașele autonome Ceuta și Melilla. De asemenea, apartenența insuliței Perejil, un teritoriu pustiu, a cauzat un conflict militar între ambele țări în 2002.

Organizare administrativ-teritorială

Articole principale: Comunități autonome în Spania și Provinciile Spaniei.

Spania este o națiune organizată teritorial în șaptesprezeci comunități autonome și două orașe autonome. Comunitățile mai sunt împărțite la rândul lor în 50 de provincii, iar Asturia, Cantabria, Comunitatea Madrilenă, Insulele Baleare, Insulele Canare, La Rioja, Navarra și Regiunea Murcia au doar o provincie. Istoric, câteva provincii sunt împărțite în comarci.

Tabelul mai jos prezintă comunitățile autonome și informațiile de bază despre ele.

Există și cinci locuri de suveranitate (plazas de soberanía) pe și lângă coasta africană: orașele Ceuta și Melilla sunt administrate ca și orașe autonome, o stare intermediară între orașe și comunități; insulele din arhipelagul Islas Chafarinas, Peñón de Alhucemas, și Peñón de Vélez de la Gomera se află sub directa administrație spaniolă.

Economie

Articol principal: Economia Spaniei.

Vezi și: Listă de companii spaniole.

Economia capitalistă mixtă a Spaniei suportă un PIB care pe o bază per capita reprezintă 80% din cel al economiilor vest-europene. Guvernul său de centru-dreapta a lucrat cu succes pentru a câștiga aderarea la primul grup de țări ce au lansat moneda unică europeană pe 1 ianuarie, 1999. Administrația lui Jose Maria Aznar a continuat să susțină liberalizarea, privatizarea, și deregularea economiei și a introdus unele reforme pentru taxe în final. Șomajul a scăzut vizibil sub administrația lui Aznar, dar rămâne una din cele mai mari rate din Uniunea Europeană, la 13%. Guvernul încearcă să facă progrese viitoare în schimbarea legilor de munca și reformare schemelor de pensie, care sunt cheia susținerii atât a avansării economiei interne a Spaniei, cât și a competitivității externe într-un mediu cu o monedă unică.

Spania este cea de-a doua destinație turistică din lume și are 105 de aeroporturi. Ocupă locul 3 în Europa și locul 7 în lume în ceea ce privește industria constructoare de mașini.

Peste 82% dintre vehiculele produse în Spania sunt exportate în peste 90 de țări.

În al patrulea trimestru din 2008, economia Spaniei s-a comprimat cu 1% și a intrat în cea mai adancă recesiune din 1993.

Pe întreg anul 2008, economia s-a comprimat cu 0,7% față de anul 2007.

În 2011 Spania se confruntă cu mari probleme datorate crizei economice.

Transport

Articol principal: Transportul în Spania.

Cultură

Articol principal: Cultura Spaniei.

• Spanioli celebri
• Literatura spaniolă
• Bucătăria spaniolă
• Fotbalul spaniol
• Coride

Patrimoniu

Între 1984-2011 pe lista patrimoniului mondial UNESCO au fost incluse 41 obiective culturale sau naturale din Spania.

Sport

Fotbaliști renumiți

• Raul
• Fernando Torres
• David Villa
• Iker Casillas
• Carles Puyol
• Sergio Ramos
• Xavi
• Andres Iniesta
• Jesus Navas
• Xabi Alonso
• Gerard Piqué
• Diego Costa

Jucători de tenis renumiți

• Rafael Nadal
• David Ferrer
• Garbiñe Muguruza
• Arantxa Sánchez Vicario

Diverse subiecte

• Comunicații în Spania
• Armata Spaniei
• Relațiile externe ale Spaniei
• Turism în Spania
• Lista de municipii din Spania

Vezi și

• Locuri din patrimoniul mondial UNESCO

Legături externe

• La Moncloa.es - Situl oficial guvernamental
• Despre Spania
• Ziua Națională a Spaniei, 12 octombrie 2010, Amos News
• - Travel to Spain
• Congreso de los Diputados - Situl oficial al Congresului Deputațiilor
• El Senado Situl oficial al Senatului
• Casa Real - Situl oficial al Casei Regale Spaniole
• INEBase Institutul Național de Statistică (spaniolă)
• Federația Asociațiilor Românești din Spania

Topuri intenaționale

• Indexul mondial de libertate a presei Locul 29 din 139 de țări