Cum îmi șterg definitiv contul de Facebook?

Ce se întâmplă dacă îmi șterg definitiv contul de Facebook?
  • Nu îl vei mai putea reactiva.
  • Profilul, fotografiile, postările, clipurile video și orice alt conținut adăugat vor fi șterse definitiv. Nu vei putea să recuperezi nimic din ce ai adăugat.
  • Nu vei mai putea să folosești Facebook Messenger.
  • Nu vei mai putea să folosești funcția Conectare Facebook pentru alte aplicații la care te-ai fi putut înscrie cu contul de Facebook, de exemplu, Spotify sau Pinterest. Poate fi necesar să contactezi reprezentanții aplicațiilor și site-urilor web pentru a recupera respectivele conturi.
  • Unele informații, precum mesajele trimise prietenilor, pot să fie vizibile în continuare pentru aceștia după ce îți ștergi contul. Copiile mesajelor pe care le-ai trimis sunt stocate în inboxurile prietenilor.
  • Dacă-ți folosești contul de Facebook pentru a te conecta la Oculus, ștergerea contului Facebook înseamnă și ștergerea informațiilor tale Oculus. Aceste informații includ achizițiile de aplicații și realizările. Nu vei mai putea să returnezi nicio aplicație și vei pierde toate creditele pentru magazin existente.
Ce se întâmplă dacă nu vreau să mi se șteargă întreg conținutul, dar vreau să fac o pauză de Facebook?
Poți să faci o pauză de Facebook și să-ți dezactivezi temporar contul. Când îți dezactivezi temporar contul:
  • Utilizatorii nu vor putea să-ți vadă sau să-ți acceseze profilul de Facebook.
  • Fotografiile, postările și clipurile tale video nu vor fi șterse.
  • Poți să folosești în continuare Facebook Messenger. Fotografia ta de profil va fi vizibilă în continuare în conversațiile tale, iar utilizatorii vor putea în continuare să-ți caute numele pentru a-ți trimite mesaje. Prietenii te vor putea vedea în continuare pe Facebook în locurile în care îți pot trimite mesaje.
  • Poți să folosești în continuare funcția Conectare Facebook pentru aplicații precum Spotify, Pinterest sau Jocuri.
  • Nu-ți vei putea folosi contul de Facebook pentru a accesa produsele Oculus sau informațiile tale Oculus.
  • Poți să alegi să revii pe Facebook oricând dorești.
Află cum să-ți dezactivezi temporar contul.
Cum îmi pot șterge definitiv contul?
Înainte de a-ți șterge contul, îți recomandăm să te conectezi și să descarci o copie a informațiilor tale (de exemplu, fotografiile și postările) de pe Facebook, precum și o copie a informațiilor tale Oculus, dacă-ți folosești contul de Facebook pentru a te conecta la Oculus. După ce contul este șters, nu vei mai putea să recuperezi niciun conținut adăugat.
Pentru a-ți șterge definitiv contul:
  1. Apasă pe în dreapta sus în Facebook.
  2. Selectează Setări și confidențialitate > Setări.
  3. Apasă pe Informațiile tale de pe Facebook în coloana din stânga.
  4. Apasă pe Dezactivare și ștergere.
  5. Alege Șterge contul definitiv, apoi apasă pe Treci la ștergerea contului.
  6. Apasă pe Șterge contul, introdu parola, apoi apasă pe Continuă.
Pot să anulez ștergerea contului?
Dacă au trecut mai puțin de 30 de zile de la inițierea ștergerii contului, poți să anulezi această acțiune. După 30 de zile, contul și toate informațiile tale vor fi șterse definitiv și nu-ți vei mai putea recupera informațiile.
Procesul de ștergere a tuturor elementelor de conținut postate poate dura până la 90 de zile. Cât timp ștergem aceste informații, ele nu vor putea fi accesate de alte persoane care folosesc Facebook.
În spațiul de stocare de rezervă pe care-l folosim pentru recuperare în cazul unui dezastru, al unei erori de software sau al altui eveniment de pierdere de date, pot fi păstrate timp de 90 de zile copii ale informațiilor tale. De asemenea, îți putem păstra informațiile pentru chestiuni precum probleme juridice, încălcări ale condițiilor de utilizare sau măsuri de prevenire a daunelor. Află mai multe despre Politica noastră de utilizare a datelor.
Pentru a anula ștergerea contului:
  1. Conectează-te la contul de Facebook în termen de 30 de zile de la ștergerea acestuia.
  2. Apasă pe Anulează ștergerea.
Au fost utile aceste informaţii?