Condiții de utilizare
Bine ați venit pe Facebook!!
Facebook construiește tehnologii și servicii care permit oamenilor să intre în legătură unii cu alții, să construiască comunități și să dezvolte afaceri. Prezentele Condiții reglementează modul în care utilizați Facebook, Messenger și celelalte produse, funcții, aplicații, tehnologii și software pe care le oferim (Produsele Facebook sau Produsele), cu excepția cazurilor în care precizăm expres că sunt aplicabile condiții separate (și nu prezentele Condiții). Aceste Produse vă sunt oferite de Facebook, Inc.
Nu vă taxăm pentru utilizarea Facebook sau a celorlalte produse și servicii care fac obiectul acestor Condiții. În schimb, companiile și organizațiile ne plătesc pentru a vă afișa reclame pentru produsele și serviciile lor. Prin utilizarea Produselor noastre, sunteți de acord să vă afișăm reclame pe care le considerăm relevante pentru dvs. și interesele dvs. Utilizăm datele dvs. cu caracter personal pentru a putea stabili ce reclame să vă afișăm.
Nu vă vindem datele personale promotorilor și nu distribuim promotorilor informații care vă identifică în mod direct (cum ar fi numele dvs., adresa de e-mail sau alte informații de contact), decât dacă ne dați permisiunea expresă. În schimb, promotorii ne pot spune lucruri precum ce fel de audiență doresc să le vadă reclamele și noi afișăm acele reclame persoanelor care ar putea fi interesate. Furnizăm promotorilor rapoarte despre rezultatele reclamelor care îi ajută să înțeleagă modul în care oamenii interacționează cu conținutul lor. Pentru a afla mai multe, consultați secțiunea 2 de mai jos.
Politica noastră de utilizare a datelor explică modul în care colectăm și utilizăm datele dvs. personale pentru a decide o parte dintre reclamele pe care le vedeți și pentru a furniza toate celelalte servicii descrise mai jos. Puteți, de asemenea, să accesați Setările dvs. în orice moment pentru a revizui opțiunile de confidențialitate pe care le aveți privind modul în care vă utilizăm datele.
1. Serviciile pe care le furnizăm
Misiunea noastră este să oferim oamenilor puterea de a construi comunități și să-i aducem mai aproape unii de alții. Pentru a contribui la progresul acestei misiuni, vă furnizăm Produsele și serviciile descrise mai jos:Vă oferim o experiență personalizată:
Experiența dvs. pe Facebook este unică: de la postările, poveștile, evenimentele, reclamele și alte forme de conținut pe care le vedeți în Noutăți sau pe platforma noastră video și până la Paginile pe care le urmăriți și alte funcții pe care le puteți utiliza, precum În vogă, Marketplace și funcția de căutare. Utilizăm datele de care dispunem, de exemplu datele despre conexiunile și alegerile pe care le faceți și despre setările pe care le selectați și acțiunile dvs. în cadrul Produselor noastre și în afara lor, pentru a personaliza experiența dvs. Vă conectăm cu persoane și organizații importante pentru dvs:
Vă ajutăm să găsiți și să stabiliți relații cu persoanele, grupurile, afacerile, organizațiile și alte entități care sunt importante pentru dvs., în toate Produsele Facebook pe care le utilizați. Utilizăm datele de care dispunem pentru a vă sugera, dvs. și altor persoane, de exemplu, grupuri în care să vă înscrieți, evenimente la care să participați, Pagini pe care să le urmăriți sau cărora să le trimiteți mesaje, programe pe care să le vizionați și persoane cu care ați putea dori să vă împrieteniți. Relațiile mai puternice consolidează comunitățile și considerăm că serviciile noastre sunt cele mai utile atunci când oamenii stabilesc relații cu persoanele, grupurile și organizațiile care sunt importante pentru ei. Vă permitem să vă exprimați și să comunicați lucrurile care contează pentru dvs.:
Facebook vă oferă numeroase moduri de a vă exprima și de a comunica cu prietenii, familia și alte persoane despre lucrurile importante pentru dvs., de exemplu puteți să distribuiți actualizări de stare, fotografii, clipuri video și povești în toate Produsele Facebook pe care le utilizați, să trimiteți mesaje unui prieten sau mai multor persoane, să creați evenimente sau grupuri sau să adăugați conținut în profilul dvs. De asemenea, am dezvoltat și continuăm să dezvoltăm moduri noi în care utilizatorii pot folosi tehnologii cum ar fi realitatea augmentată și clipurile video 360 pentru a crea și a distribui pe Facebook conținut mai expresiv și mai interesant. Vă ajutăm să descoperiți conținut, produse și servicii care v-ar putea interesa:
vă prezentăm reclame, oferte și alte forme de conținut sponsorizat pentru a vă ajuta să descoperiți conținutul, produsele și serviciile oferite de numeroasele afaceri și organizații care utilizează Facebook și alte Produse Facebook. Secțiunea 2 de mai jos explică aceste lucruri mai detaliat. Combatem comportamentul dăunător și protejăm și sprijinim comunitatea noastră:
Utilizatorii vor construi comunități pe Facebook doar dacă se simt în siguranță. Lucrăm cu echipe dedicate din întreaga lume și dezvoltăm sisteme tehnice avansate pentru a detecta utilizarea improprie a Produselor noastre, comportamentul dăunător față de ceilalți și situațiile în care suntem în măsură să ajutăm sau să protejăm comunitatea noastră. Atunci când detectăm conținut sau comportamente de acest fel, luăm măsurile adecvate, de exemplu oferim ajutor, ștergem conținut, ștergem sau blocăm accesul la anumite funcții, dezactivăm un cont sau ne adresăm organelor de aplicare a legii. Comunicăm date altor Companii Facebook atunci când constatăm abuzuri sau comportamente dăunătoare ale unei persoane care folosește unul dintre Produsele noastre. Utilizarea și dezvoltarea tehnologiilor avansate pentru a oferi tuturor servicii sigure și funcționale:
utilizăm și dezvoltăm tehnologii avansate, cum ar fi inteligența artificială, sistemele de învățare automată și realitatea augmentată, pentru ca oamenii să poată utiliza Produsele noastre în siguranță, indiferent de capacitățile fizice sau de localizarea geografică. De exemplu, tehnologiile de acest fel ajută persoanele cu probleme de vedere să înțeleagă cine sunt persoanele din fotografiile sau din clipurile video distribuite pe Facebook sau pe Instagram. De asemenea, construim tehnologii sofisticate de rețele și de comunicare pentru a ajuta mai mulți oameni să se conecteze la internet în zonele cu acces limitat. În plus, dezvoltăm sisteme automate pentru a ne îmbunătăți capacitatea de a detecta și de a elimina activitățile abuzive și periculoase care pot fi dăunătoare pentru comunitatea noastră și pentru integritatea Produselor noastre. Cercetarea modurilor de îmbunătățire a serviciilor noastre:
Ne implicăm în cercetare pentru a dezvolta, testa și îmbunătăți Produsele noastre. Aceasta include analizarea datelor pe care le avem despre utilizatorii noștri și înțelegerea modului în care oamenii folosesc Produsele noastre, de exemplu, prin efectuarea de sondaje și testarea și depanarea funcțiilor noi. Politica noastră de utilizare a datelor explică modul în care utilizăm datele pentru a susține această cercetare în scopurile dezvoltării și îmbunătățirii serviciilor noastre. Oferim experiențe coerente și uniforme în toate Produsele Companiei Facebook:
Produsele noastre vă ajută să găsiți și să stabiliți relații cu persoane, grupuri, afaceri, organizații și alte entități importante pentru dvs. Concepem sistemele noastre astfel încât experiența dvs. să fie coerentă și uniformă în diferitele Produse ale Companiei Facebook pe care le utilizați. De exemplu, utilizăm datele despre persoanele cu care interacționați pe Facebook pentru a vă ajuta stabiliți mai ușor conexiuni cu acestea pe Instagram sau pe Messenger și vă permitem să comunicați prin Messenger cu o afacere pe care o urmăriți pe Facebook. Asigurăm accesul global la serviciile noastre:
pentru a opera serviciul nostru global, avem nevoie să stocăm și să distribuim conținut și date în centrele noastre de date și în sistemele noastre din întreaga lume, inclusiv din afara țării dvs. de reședință. Această infrastructură poate fi operată sau controlată de Facebook, Inc., de Facebook Ireland Limited sau de afiliații acestora. 2. Cum sunt finanțate serviciile noastre
În loc să plătiți pentru a utiliza Facebook și alte produse și servicii pe care le oferim, utilizând produsele Facebook ce fac obiectul acestor Condiții sunteți de acord că vă putem arăta reclame pentru care companiile și organizațiile ne plătesc pentru a le promova în cadrul și în afara Produselor Companiilor Facebook. Utilizăm datele dvs. cu caracter personal, cum ar fi informații despre activitatea și interesele dvs., pentru a vă afișa reclame care sunt mai relevante pentru dvs. Protejarea confidențialității utilizatorilor este un aspect esențial în ceea ce privește modul în care ne-am proiectat sistemul de publicitate. Aceasta înseamnă că vă putem afișa reclame relevante și utile fără a spune promotorilor cine sunteți. Nu vindem datele dvs. cu caracter personal. Le permitem promotorilor să ne comunice detalii cum ar fi obiectivul lor de afaceri și audiența care ar trebui să vadă reclamele (de exemplu, utilizatori cu vârsta cuprinsă între 18 și 35 de ani cărora le place ciclismul). Apoi le afișăm reclama utilizatorilor care ar putea fi interesați. De asemenea, furnizăm promotorilor rapoarte despre rezultatele reclamelor pentru a-i ajuta să înțeleagă modul în care utilizatorii interacționează cu conținutul lor în cadrul și în afara Facebook. De exemplu, furnizăm promotorilor informații demografice generale și despre interese (cum ar fi informația că o reclamă a fost văzută de o femeie cu vârsta între 25 și 34 de ani, din Madrid, căreia îi place ingineria software) pentru a-i ajuta să își înțeleagă mai bine audiența. Nu distribuim informații care vă pot identifica în mod direct (informații precum numele și adresa dvs. de e-mail care pot fi utilizate pentru a vă contacta sau identifica), cu excepția cazului în care ne acordați permisiunea expresă. Aflați mai multe despre cum funcționează reclamele Facebook aici. Colectăm și utilizăm datele dvs. cu caracter personal pentru a vă furniza serviciile descrise mai sus. Puteți afla mai multe despre modul în care colectăm și utilizăm datele dvs. în Politica de utilizare a datelor. Puteți controla tipurile de reclame și promotori pe care îi vedeți, precum și tipurile de informații pe care le utilizăm pentru a determina ce reclame vă prezentăm. Aflați mai multe.3. Angajamentele dvs. față de Facebook și față de comunitatea noastră
Oferim aceste servicii, dvs. și altor persoane, pentru a sprijini progresul misiunii noastre. În schimb, avem nevoie ca dvs. să vă asumați următoarele angajamente:1. Cine poate utiliza Facebook
Atunci când oamenii își susțin opiniile și acțiunile, comunitatea noastră devine mai sigură și mai responsabilă. De aceea, este necesar să faceți următoarele: - Utilizați numele pe care îl folosiți în viața de zi cu zi.
- Furnizați informații exacte despre dvs.
- Creați un singur cont (personal) și folosiți cronologia în scopuri personale.
- Nu comunicați parola dvs., nu acordați altora acces la contul dvs. Facebook și nu transferați contul dvs. altei persoane (fără permisiunea noastră).
- Nu ați împlinit 13 ani.
- Ați fost condamnat pentru infracțiuni de natură sexuală.
- Am dezactivat anterior contul dvs. din cauza unor încălcări ale condițiilor sau politicilor noastre.
- Legile aplicabile vă interzic să primiți software-ul, produsele sau serviciile noastre.
2. Ce puteți să distribuiți și să faceți pe Facebook
Dorim ca oamenii să utilizeze Facebook pentru a se exprima și a distribui conținut important pentru ei, dar nu cu prețul siguranței și bunăstării celorlalți sau al integrității comunității noastre. Prin urmare, sunteți de acord să nu vă angajați în comportamentele descrise mai jos (și să nu încurajați sau să sprijiniți alte persoane să facă astfel): - Este interzis să utilizați Produsele noastre pentru a întreprinde orice acțiuni sau pentru a distribui:
- Conținut are încalcă prezentele Condiții, Standardele comunității noastre și alte condiții și politici aplicabile utilizării Facebook de către dvs.
- Conținut ilegal, înșelător, discriminator sau fraudulos.
- Conținut care nesocotește sau încalcă drepturile unei alte persoane, inclusiv drepturile de proprietate intelectuală.
- Este interzis să încărcați viruși sau coduri rău intenționate sau să întreprindeți orice acțiuni care ar putea să dezactiveze, să supraîncarce sau să afecteze funcționarea corectă sau aspectul adecvat al Produselor noastre.
- Este interzis să accesați sau să colectați date din Produsele noastre utilizând mijloace automatizate (fără permisiunea noastră prealabilă) sau să încercați să accesați date pe care nu aveți permisiunea să le accesați.
3. Permisiunile pe care ni le acordați
Pentru a furniza serviciile noastre, avem nevoie să ne acordați anumite permisiuni: - Permisiunea de a utiliza conținutul pe care îl creați și distribuiți: Anumit conținut pe care îl distribuiți sau încărcați, cum ar fi fotografii sau clipuri video, poate fi protejat de legile privind proprietatea intelectuală.Dvs. dețineți drepturile de proprietate intelectuală (precum drepturi de autor sau mărci comerciale) în orice astfel de conținut pe care îl creați și distribuiți pe Facebook și în alte Produse ale Companiilor Facebook pe care le utilizați. Nimic din aceste Condiții nu elimină drepturile pe care le aveți în legătură cu propriul dvs. conținut. Puteți să distribuiți fără restricții conținutul dvs., oricui și oriunde doriți.Însă, pentru a furniza serviciile noastre, avem nevoie de unele permisiuni legale din partea dvs. (cunoscute sub numele de „licență”) pentru a utiliza acest conținut. Aceasta este exclusiv în scopul furnizării și îmbunătățirii Produselor și serviciilor noastre, așa cum este descris în secțiunea 1 de mai sus.Mai exact, atunci când distribuiți, postați sau încărcați conținut care face obiectul drepturilor de proprietate intelectuală privind sau în legătură cu Produsele noastre, ne acordați o licență neexclusivă, transferabilă, sublicențiabilă, fără drepturi de autor și valabilă la nivel internațional pentru a putea să găzduim, să utilizăm, să distribuim, să modificăm, să rulăm, să copiem, să prezentăm public sau să afișăm și să traducem conținutul dvs. și să creăm opere derivate pe baza acestuia (în conformitate cu setările dvs. de confidențialitate și din aplicație). Aceasta înseamnă, de exemplu, că, dacă distribuiți o fotografie pe Facebook, ne acordați permisiunea să o stocăm, să o copiem și să o distribuim către alte persoane (din nou, în conformitate cu setările dvs.), cum ar fi furnizorii de servicii care oferă asistență pentru serviciul nostru sau alte Produse Facebook pe care le utilizați. Această licență va înceta atunci când conținutul dvs. este șters din sistemele noastre.Puteți șterge conținutul, separat sau în întregime, ștergându-vă contul. Aflați mai multe despre cum să vă ștergeți contul. Puteți descărca o copie a datelor dvs. în orice moment înainte de a vă șterge contul.Atunci când ștergeți conținut, acesta nu mai este vizibil pentru alți utilizatori, dar poate continua să existe în alte locuri în sistemele noastre în cazul în care:
- ștergerea imediată nu este posibilă din cauza limitărilor tehnice (caz în care, conținutul dvs. va fi șters în maximum 90 de zile din momentul în care l-ați șters);
- conținutul dvs. a fost utilizat de alții în conformitate cu această licență, iar aceștia nu l-au șters (caz în care această licență va continua să se aplice până când conținutul respectiv va fi șters); sau
- în cazul în care ștergerea imediată ar restricționa capacitatea noastră de a:
- investiga sau identifica activități ilegale sau încălcări ale condițiilor și politicilor noastre (de exemplu, pentru identificarea sau investigarea folosirii incorecte a Produselor sau a sistemelor noastre);
- respecta o obligație legală, precum păstrarea probelor; sau
- respecta o solicitare a unei autorități judiciare sau administrative, a unei instituții de ordine publică sau a unei agenții guvernamentale;
caz în care, conținutul va fi păstrat pentru o durată care nu depășește perioada necesară pentru scopurile pentru care a fost păstrat (durata exactă va varia de la caz la caz). În fiecare dintre cazurile prezentate mai sus, această licență va continua până când conținutul a fost șters în totalitate. - Permisiunea de a utiliza numele dvs., fotografia dvs. de profil și informații despre acțiunile dvs. asupra reclamelor și conținutului sponsorizat: Ne acordați permisiunea să utilizăm numele dvs., fotografia dvs. de profil și informații despre acțiunile dvs. pe Facebook vizând sau privind reclamele, ofertele și alte forme de conținut sponsorizat pe care le afișăm în Produsele noastre, fără a vă retribui pentru acestea. De exemplu, le putem arăta prietenilor dvs. că vă interesează un eveniment promovat sau că ați apreciat o Pagină creată de un brand care ne-a plătit pentru a-i afișa reclamele pe Facebook. Astfel de reclame sunt vizibile doar persoanelor care au permisiunea dvs. de a vedea acțiunile dvs. pe Facebook. Puteți să aflați mai multe despre setările și preferințele dvs. privind reclamele.
- Permisiunea de a actualiza software-ul pe care îl utilizați sau îl descărcați: Dacă descărcați sau utilizați software-ul nostru, ne oferiți permisiunea de a descărca și instala actualizări de software, acolo unde există.
4. Limitarea utilizării proprietății noastre intelectuale
Dacă utilizați conținut protejat de drepturile de proprietate intelectuală care ne aparțin și pe care le punem la dispoziție în Produsele noastre (de exemplu, imagini, machete, clipuri video sau sunete pe care le oferim și pe care le adăugați la conținutul pe care îl creați sau îl distribuiți pe Facebook), ne rezervăm toate drepturile asupra acestui conținut (dar nu asupra conținutului dvs.). Puteți utiliza drepturile noastre de autor sau mărcile noastre comerciale (sau orice alte mărci asemănătoare) doar așa cum este permis în mod expres prin Instrucțiunile de utilizare a mărcii sau cu acordul nostru prealabil, exprimat în scris. Este obligatoriu să obțineți permisiunea noastră scrisă (sau permisiunea prevăzută de o licență de sursă deschisă) pentru a modifica, a crea produse derivate, a decompila sau a încerca în orice alt mod să extrageți cod sursă de la noi. 4. Prevederi suplimentare
1. Actualizarea Condițiilor noastre
Depunem eforturi constante pentru a ne îmbunătăți serviciile și a dezvolta funcții noi pentru ca dvs. și comunitatea noastră să vă bucurați de Produse mai bune. De aceea, este posibil să fim nevoiți să actualizăm periodic prezentele Condiții, pentru ca acestea să reflecte cu acuratețe serviciile și practicile noastre. Cu excepția cazurilor în care legea prevede altfel, vă vom notifica înainte de a modifica prezentele Condiții și vă vom oferi posibilitatea de a le consulta înainte să intre în vigoare. După intrarea în vigoare a oricăror Condiții actualizate, trebuie să le respectați dacă doriți să utilizați în continuare Produsele noastre. Sperăm că veți continua să utilizați Produsele noastre. Însă, dacă nu sunteți de acord cu Condițiile noastre actualizate și nu mai doriți să faceți parte din comunitatea Facebook, puteți oricând să vă ștergeți contul. 2. Suspendarea sau închiderea contului
Dorim ca Facebook să fie un spațiu în care oamenii să se simtă bineveniți și în siguranță pentru a se exprima și a-și împărtăși gândurile și ideile. Dacă stabilim că ați încălcat, în mod evident, grav sau repetat, Condițiile sau Politicile noastre, inclusiv, în special, Standardele comunității noastre, putem să suspendăm sau să dezactivăm permanent accesul la contul dvs. De asemenea, este posibil să vă suspendăm sau să vă dezactivăm contul dacă încălcați în mod repetat drepturile de proprietate intelectuală ale altor persoane sau dacă suntem obligați să facem acest lucru din motive legale. În cazul în care luăm astfel de măsuri, vă vom anunța și vom explica toate opțiunile pe care le aveți pentru a solicita o revizuire, cu excepția cazului în care acest lucru ne poate expune pe noi sau pe alții la răspundere legală; dăunează comunității noastre de utilizatori; compromite sau interferează cu integritatea sau funcționarea oricăror servicii, sisteme sau Produse ale noastre; sau în cazul în care suntem restricționați din cauza limitărilor tehnice sau în cazul în care ne este interzis să facem acest lucru din motive legale. Puteți afla mai multe despre ce puteți face în cazul în care contul dvs. a fost dezactivat și cum să ne contactați în cazul în care considerați că l-am dezactivat din greșeală. Dacă vă ștergeți contul sau dacă îl dezactivăm, acordul dintre noi și dvs. reprezentat de aceste Condiții va înceta, dar următoarele prevederi se vor aplica în continuare: 3, 4.2-4.5. 3. Limitarea răspunderii
Depunem eforturi deosebite pentru a furniza cele mai bune Produse și pentru a oferi instrucțiuni clare tuturor celor care le utilizează. Cu toate acestea, Produsele noastre sunt oferite „ca atare” și nu garantăm că acestea vor fi întotdeauna sigure, securizate sau lipsite de erori, și nici că vor funcționa fără întreruperi, întârzieri sau imperfecțiuni. De asemenea, în măsura permisă de lege, NEGĂM TOATE GARANȚIILE, EXPLICITE SAU IMPLICITE, INCLUSIV GARANȚIILE IMPLICITE PRIVIND VANDABILITATEA, ADECVAREA PENTRU UN ANUMIT SCOP, TITLUL ȘI NEÎNCĂLCAREA DREPTURILOR DE PROPRIETATE. Nu controlăm și nu impunem ceea ce oamenii și alte entități fac sau spun și nu răspundem pentru acțiunile sau comportamentul lor (online sau offline) sau pentru orice conținut pe care îl distribuie (inclusiv conținut jignitor, inadecvat, obscen, ilegal și alte forme de conținut inacceptabil). Nu putem estima când ar putea surveni probleme în legătură cu Produsele noastre. În consecință, răspunderea noastră va fi limitată în măsura maximă permisă de legea aplicabilă și nu vom răspunde față de dumneavoastră, indiferent de circumstanțe, pentru nicio pierdere de profit, de venituri, de informații sau de date, și nici pentru daune, pe cale de consecință, speciale, indirecte, exemplare, punitive sau incidentale, care decurg din sau în legătură cu prezentele Condiții sau cu Produsele Facebook, chiar dacă am fost informați cu privire la posibilitatea acestor daune. Răspunderea noastră globală care decurge din prezentele Condiții ori în legătură cu prezentele Condiții sau din Produsele Facebook ori în legătură cu Produsele Facebook nu va depăși suma care este mai mare dintre suma de 100 USD sau suma pe care ne-ați achitat-o în ultimele douăsprezece luni. 4. Litigii
Încercăm să definim reguli clare, astfel încât să putem limita sau chiar evita litigiile dintre noi și dvs. Cu toate acestea, în caz de litigiu, este util să știți încă de la început cum poate fi soluționat și care sunt legile aplicabile. Sunteți de acord că orice reclamație, cauză de acțiune sau litigiu împotriva noastră care decurge din prezentele Condiții sau din Produsele Facebook sau în legătură cu prezentele Condiții sau cu Produsele Facebook („pretenția”) se va soluționa exclusiv în Tribunalul Districtual al SUA pentru Districtul de Nord din California sau de către tribunalul statal situat în comitatul San Mateo. De asemenea, sunteți de acord să vă supuneți jurisdicției personale a oricăreia dintre aceste instanțe în scopul soluționării oricărei astfel de pretenții și că legile din Statul California vor guverna prezentele Condiții și orice pretenție, cu excluderea prevederilor referitoare la conflictul de legi. 5. Altele
- Prezentele Condiții (denumite anterior Declarația de drepturi și responsabilități) reprezintă acordul integral dintre dvs. și Facebook, Inc. cu privire la utilizarea Produselor noastre de către dvs. Prezentele Condiții înlocuiesc orice acorduri anterioare.
- Unele dintre Produsele pe care le oferim sunt reglementate și de condiții suplimentare. Dacă utilizați oricare dintre aceste Produse, condițiile suplimentare vă vor fi puse la dispoziție și vor face parte din acordul dintre noi și dvs. De exemplu, dacă accesați sau utilizați Produsele noastre în scopuri comerciale sau profesionale, precum cumpărarea de reclame, vânzarea de produse, dezvoltarea de aplicații, administrarea unui grup sau a unei Pagini pentru afacerea dvs. sau utilizarea serviciilor noastre de măsurare, trebuie să fiți de acord cu Condițiile de utilizare în scopuri comerciale. Dacă postați sau distribuiți conținut care include muzică, trebuie să respectați Instrucțiunile pentru utilizarea muzicii. În măsura în care există condiții suplimentare care intră în conflict cu prezentele Condiții, condițiile suplimentare se vor aplica doar în relație cu respectivul conflict.
- Dacă se constată că o parte din prezentele Condiții nu este aplicabilă, partea rămasă va fi aplicabilă și în vigoare în totalitate. Dacă nu putem aplica o parte din prezentele Condiții, acest lucru nu va fi considerat o renunțare. Orice amendament sau renunțare la prezentele Condiții trebuie să fie efectuat(ă) în scris și semnat(ă) de către noi.
- Nu veți transfera niciun drept și nicio obligație pe care le aveți prin prezentele Condiții către alte părți fără acordul nostru.
- Puteți desemna o persoană (denumită contact de moștenire) care să vă administreze contul în cazul în care este transformat în cont memorial. Doar persoana pe care ați desemnat-o contact de moștenire sau o persoană pe care ați identificat-o într-un testament valabil sau într-un document similar care exprimă consimțământul clar privind dezvăluirea conținutului dvs. în caz de deces sau de incapacitate va putea să solicite dezvăluiri din contul dvs. după ce acesta este transformat în cont memorial.
- Prezentele Condiții nu conferă terțelor părți drepturi de beneficiar. Toate drepturile și obligațiile noastre în baza prezentelor Condiții pot fi cesionate de către noi fără restricții în legătură cu o fuziune, o achiziție sau o vânzare de bunuri, sau prin efectul legii sau în orice alt mod.
- Trebuie să știți că putem fi nevoiți să modificăm numele de utilizator asociat contului dumneavoastră în anumite situații (de exemplu, dacă altcineva solicită numele de utilizator și acesta nu pare să aibă legătură cu numele pe care îl utilizați în mod obișnuit).
- Apreciem întotdeauna feedbackul dvs. și alte sugestii privind produsele și serviciile noastre. Însă trebuie să știți că le putem utiliza fără nicio restricție sau obligație de a vă remunera pentru acestea și că nu avem nicio obligație de a le considera confidențiale.
- Ne rezervăm toate drepturile care nu vă sunt acordate în mod expres.
5. Alte condiții și politici care vi se pot aplica
- Standardele comunității: aceste instrucțiuni descriu standardele noastre cu privire la conținutul pe care îl postați pe Facebook și la activitatea dvs. pe Facebook și în alte Produse Facebook.
- Condițiile de utilizare în scopuri comerciale: aceste condiții se aplică dacă accesați sau utilizați Produsele noastre și în scopuri comerciale sau profesionale, care includ publicitatea, operarea unei aplicații pe Platforma noastră, utilizarea serviciilor noastre de măsurare, administrarea unui grup sau a unei Pagini pentru o afacere sau vânzarea de bunuri și servicii.
- Politicile de publicitate: aceste politici precizează care sunt tipurile de conținut de reclamă permise de partenerii care fac publicitate în Produsele Facebook.
- Condițiile de utilizare a reclamelor „auto-administrate”: aceste condiții de utilizare sunt valabile atunci folosiți interfețele de creare a reclamelor „auto-administrate” pentru a crea, a trimite sau a livra conținut publicitar sau alte activități sau conținut de natură comercială sau sponsorizată.
- Politica privind Paginile, Grupurile și Evenimentele: aceste instrucțiuni se aplică dacă creați sau administrați o Pagină Facebook, un grup sau un eveniment sau dacă utilizați Facebook pentru a comunica sau a administra o promoție.
- Politica platformei Facebook: aceste instrucțiuni descriu politicile care se aplică atunci când utilizați Platforma noastră (de exemplu, pentru dezvoltatorii sau operatorii unei aplicații sau site din cadrul Platformei sau atunci când utilizați plugin-urile sociale).
- Condițiile pentru plățile dezvoltatorilor: aceste condiții se aplică dezvoltatorilor de aplicații care utilizează Plățile Facebook.
- Condiții pentru plățile efectuate în Comunitate: aceste condiții se aplică plăților efectuate pe Facebook sau prin intermediul Facebook.
- Politici comerciale: aceste instrucțiuni descriu politicile care se aplică atunci când oferiți produse și servicii spre vânzare pe Facebook.
- Resursele pentru mărci Facebook: aceste instrucțiuni descriu politicile care se aplică pentru utilizarea mărcilor comerciale, siglelor și capturilor de ecran Facebook.
- Instrucțiuni pentru utilizarea muzicii: aceste instrucțiuni descriu politicile care se aplică dacă postați sau distribuiți pe Facebook conținut care include muzică.
Data ultimei revizuiri: 31 iulie 2019