Reprezentăm vocea elevilor din România!

Consiliul Național al Elevilor este o structură independentă, ce menține o poziție neutră față de orice cult religios, asociație religioasă, partid sau formațiune politică, acționând exclusiv în interesul elevilor. Este o structură formată din elevi, pentru elevi, acest statut fiind obligatoriu pentru o funcție în Adunarea generală sau în Biroul executiv. Unul dintre cele mai semnificative avantaje ale CNE este rețeaua vastă ce ajunge până la firul ierbii, existența unui consiliu școlar al elevilor în fiecare unitate de învățământ fiind obligatorie. 

0
Elevi reprezentanți
0
Structură națională
0
Structuri județene
0
Structuri școlare

Implică-te! Găsește Consiliul Elevilor din județul tău!

 

Întrebări frecvente ale elevilor

Statutul Elevului este primul document normativ care reglementează în mod distinct drepturile, obligațiile, interdicțiile și sancțiunile specifice elevilor. Este un act superior regulamentului de organizare și funcționare al oricărei școli. Pentru a te asigura că drepturile nu îți sunt încălcate și pentru a te apăra în fața abuzurilor, este necesar să citești Statutul Elevului.

Pentru a te implica într-una dintre structurile CNE nu trebuie să fii nici popular, nici olimpic, nici măcar cel mai îndrăgit de profesori, ci doar candidatul preferat al colegilor tăi. Alegerile la nivel școlar se desfășoară, de regulă, în luna octombrie, când reprezentanții elevilor sunt aleși pe baza unui dosar de candidatură și a campaniei desfășurate. Pentru început, te sfătuim să iei legătura cu consiliul județean al elevilor din județul tău și să afli când se va desfășura următoarea Adunare generală, unde fiecare elev din județ poate participa ca observator. De asemenea, citește Regulamentul de Organizare și Funcționare și Regulamentul Intern al Consiliului Național al Elevilor pentru a afla mai multe despre modul de organizare a structurii de reprezentare și a vedea funcțiile existente, ca să îți fie mai ușor să te decizi care ți se potrivește.

Nu. Consiliul Elevilor este o structură independentă, formată din elevi, care luptă pentru satisfacerea intereselor elevilor. La nivel școlar, există un cadru didactic care ocupă postul de consilier educativ sau coordonator de proiecte și programe educative, cu care Consiliul Școlar al Elevilor poate menține legătura și colabora. Cu toate acestea, el nu are dreptul de a interveni în activitatea structurii sau de a afecta în vreun mod parcursul acesteia.

Școlile au posibilitatea de a impune o ținută vestimentară proprie sau un însemn caracteristic pentru elevii care frecventează cursurile în cadrul lor. Cu toate acestea, conform articolului 198, alineatul 2 din ROFUIP, în unitățile de învățământ sunt interzise măsurile care pot limita accesul la educație al elevilor, cum ar fi, de exemplu, sancționarea elevilor care nu poartă uniforma unității de învățământ.

Dacă, spre exemplu, în regulamentul de organizare și funcționare al școlii tale este specificat faptul că elevii majori nu pot părăsi incinta școlii, trebuie să știi că această prevedere intră în contradicție cu articolul 15, punctul k) din Statutul Elevului, document care este superior regulamentelor elaborate de școli. În acest caz, un prim pas ar fi să iei legătura cu reprezentanții Consiliului Școlar al Elevilor, dar și cu reprezentantul elevilor în Consiliul de Administrație din liceul tău. Regulamentul școlar se dezbate și se aprobă în Consiliul de Administrație, așadar cel mai ușor mod în care se poate proceda la revizuirea sa este ca propunerea să vină din partea unui membru al acestui for decizional. Dacă situația nu se schimbă, alături de reprezentanții tăi și ai colegilor tăi, este momentul să întreprinzi demersuri vizibile: solicitați în scris eliminarea mențiunii respective din regulament, organizați un protest, puneți presiune publică printr-un comunicat de presă – opțiunile sunt multiple, important este să știi că nu ești singur și să nu te dai bătut dacă nu reușești ce îți propui din prima încercare.

Nu. Absența „nemotivabilă” nu este nimic mai mult decât un mit. Există doar absențe motivate sau nemotivate. Dacă ai absentat la o oră, trebuie să aduci actele doveditoare pentru motivarea absenței în termen de maximum 5 zile lucrătoare. Absențele se pot motiva prin adeverințe medicale eliberate de către medicul de familie sau medicul școlar sau printr-o cerere redactată de părintele sau tutorele tău legal sau chiar de tine, dacă ești major. Absențele se motivează prin astfel de cereri în limita a 20 de ore pe semestru.

Ilegal. Legea Educației Naționale 1/2011 stipulează faptul că învățământul de stat este gratuit. De altfel, conform Regulamentului-cadru de organizare și funcționare al unităților de învățământ preuniversitar din România, este interzisă implicarea elevilor sau a cadrelor didactice în colectarea și administrarea fondurilor. Așadar, nu ești obligat să dai bani pentru dotarea sălii de clasă, pentru cumpărarea de markere, cretă, coli sau alte materiale folosite în procesul didactic. Acestea trebuie achiziționate din fondurile școlii. Dacă școala nu dispune de fonduri, conducerea sa este obligată să le solicite din partea Consiliului Local.

Da. Însă este important ca motivul să fie unul temeinic. Nu poți solicita schimbarea unui profesor de la clasă doar pentru că nu îți place. Însă dacă tu și colegii tăi considerați că există un impediment real care intervine în calea realizării corespunzătoare a actului de predare-învățare și are legătură directă cu profesorul vostru, puteți iniția un dialog cu directorul unității de învățământ despre situație. Puteți redacta o petiție pe care să o semnați toți ca mijloc de presiune, în care enumerați și explicați clar motivele pentru care vă doriți această schimbare. Nu uitați că și părinții voștri au un rol important în comunitatea școlară, așadar nu ezitați să le cereți ajutorul când simțiți că alături de ei, vocea voastră ar răsuna mai tare.

Da. Conform articolului 15, punctul k) din Statutul Elevului, elevii majori pot părăsi oricând incinta școlii.

Implică-te!