Concurs LG @ Bobby Voicu.
M-am inscris la Concursul LG, pe blogul lui Bobby Voicu, poate imi iese de un LG LCD LH5000 cat casa.
Noaptea muzeelor – un fiasco.
In noaptea de sambata spre duminica, cu mare tam-tam, a fost Noaptea Muzeelor. Pentru cei care au fost ocoliti de tam-tam, asta inseamna ca 11 muzee au fost deschise pana la 4 dimineata, cu intrare gratuita, cu tot felul de manifestari, petreceri prin diverse locuri, linie speciala de transport pe tot traseul, premii pentru cei care ajungeau primii la 6 muzee, etc. O initiativa care suna frumos in teorie, pusa in practica in mare parte din Europa, care a preluat o idee a francezilor de pe la sfarsitul anilor 90.
Pana acum suna totul frumos, da’ de ce zic totusi ca a fost un fiasco, mai ales cand prin presa apar multe cuvinte de lauda la adresa acestei nopti? Ei bine, din cauza unei bune parti a vizitatorilor. Poate gresesc eu, insa ma intreb de ce brusc, in miez de noapte, zeci de mii de oameni au navalit pe strazi si, mai ales in muzee. Din dorinta de cultura? Ma indoiesc… Din dorinta de a vedea expozitii speciale, prezente doar in aceasta noapte? Nu prea au fost… Ca a fost gratis intrarea? Posibil, desi oricum la noi intrarile la muzee nu-s prea scumpe… Din dorinta de turma, ca merge toata lumea, ca e trendy? Probabil…
Ce a rezultat stie toata lumea, haos, asteptat 1-2 ore ca sa intri in muzeele mai importante, pe care apoi sa le vizitezi in graba, ca nu puteai sa te opresti in mijlocul suvoiului. Insa ai fost macar la muzeu, de Noaptea Muzeelor. Nu generalizez, sunt sigur ca o buna parte din cei care au fost si au vizitat au facut-o cu drag, din placere de a vedea un tablou, un tanc sau o mostra geologica, oameni care merg cu placere la muzeu. Insa multi au fost doar membrii unei turme… oameni care nu s-ar duce la muzeu in alta ocazie, ar considera o pierdere de timp sa mearga in timpul lor liber la muzeu. De ce, doar fiindca nu e gratis si nu e intr-o noapte unde e trendy sa faci asta? Pacat, un muzeu inseamna altceva… nu e un loc unde sa te duci imbracat ca de club (am vazut destule cazuri sambata noaptea), cu ceva votca sau cateva beri bune la bord (la fel, destul de multi).
Sunt curios cum ar fi perceputa o noapte a muzeelor care sa se organizeze mai des, cu o intrare redusa, gen 50%, si o promovare asemanatoare cu cea de sambata. Nu cred ca ideea ar fi respinsa de public, ci dimpotriva.
In alta ordine de idei, eu mi-am propus sa vizitez si sa vad o buna parte a muzeelor din Bucuresti, participante sau nu la Noaptea Muzeelor, in week-end-uri, cand le pot vizita in liniste, fara a fi deranjat ca va trebui sa platesc pentru asta si ca nu mai voi putea lauda macar un pic cu faptul ca am fost la muzeu.
Dragostea in vremea HaiFaiv-ului
Sper sa nu se supere prea rau stimabilul domn Garcia Marquez din cauza faptului ca i-am folosit un celebru titlu ca sursa inspiratie pentru acest post. 🙂
Revenind la subiect… m-am decis ieri dupa-amiaza, fiind o vreme destul de placuta, sa fac o plimbare mai lunga inspre o terasa, la ziua unui prieten. Totusi, era necesar sa iau 41 o statie, asa ca ma urc linistit, dau cu cartela si imi iau un loc la geam. Langa mine, doua pustoaice de 14-15 ani, destul de OK imbracate (nu erau pitzipoanca-style), discutau de zor de noua “relatie” a unei prietene (scuzati limbajul, nu prea pot sa reproduc ad literam, n-am retinut exact terminologia specifica jargonului si ar suna si mai penibil):
Tipa 1: Ai auzit fata, ca X s-a cuplat cu Y?
Tipa 2: Da’ ce, nu stiai, e cu el de vreo doua saptamani…
Tipa 1: Aaa, da? Ce naspeta, nu mi-a zis nimic, eu de-abia ieri am vazut.
Tipa 2: I-ai vazut prin oras, te-ai intalnit cu ei?
Tipa 1: Nu fata, m-am uitat pe Hi5-ul ei, am vazut acolo poze cu ei impreuna, si nici nu mai scrie ca e singura.
Tipa 2: Mda, inseamna ca chiar ii place de el, ca e ceva serios… Ca doar tii minte, cu Z n-a pus deloc poze pe Hi5, sa vada lumea ca e cu el, si-a tras-o cu el si i-a dat papucii rapid.
Tipa 1: Sa vezi ca astia chiar raman impreuna pana la bal (am dedus aici ca ar fi clasa a 8-a), ce tare de ea.
Tipa 2: Da, sa ma uit si eu cand ajung acasa pe Hi5, sa vad ce si cate poze si-a pus.
N-am mai prins continuarea, insa mi-a ajuns, m-am amuzat destul. Adica se pare ca Hi5 a ajuns mijlocul de comunicare de baza, daca nu ai scris sau nu ai pus poze pe Hi5, nu exista. Facand o analogie, as zice ca e ceva gen CF sau AEGRM, trebuie sa scrii acolo ca ai o relatie, ca inveti, ca faci nu-stiu-ce, si neaparat sa pui poze cat se poate de evidente, pentru a te asigura ca respectivul fapt este cunoscut si opozabil celorlalti… Funny si nu prea.
Clubul – proba de foc a inceputului de relatie.
De ce fac aceasta afirmatie? Deoarece am intalnit situatii, atat in cazul meu, cat si al altor prieteni(e), in care prima iesire in club, in grup, a reprezentat ultima iesire pentru cei doi, din cauza comportamentului nepotrivit al unora dintre ei.
Cel mai dificil este atunci cand iti iei partenera(ul) si o(il) duci in club, impreuna cu grupul tau de prieteni, respectiva persoana urmand sa fie elementul nou in acel grup, necunoscand pe nimeni in afara de tine. Cum ar trebui sa procedezi in acest caz? Normal, sa iti concentrezi atentia asupra persoanei care te-a insotit, sa o ajuti sa se integreze in grup, sa se simta bine, sa dansezi cu ea, sa flirtezi din priviri cu ea, sa-i arati ca iti face placere ca este acolo, cu tine, pentru tine.
Teoria suna bine, insa la practica multi sunt complet deficitari, mai ales in cazul fetelor, cand isi prezinta noua “cucerire” grupului. Ce fac unele in asemenea situatii… se comporta asa cum se comporta de obicei, aproape ignorandu-l pe respectivul, fie ca danseaza langa ea sau sta jos langa ea, vorbind, dansand si glumind mult mai mult cu prietenele si eventualii amici prezenti pe la masa. Insa cel mai grav, si asta am auzit-o destul de recent, este cand tipa isi concentreaza atentia mai mult pe un eventual alt “amic” din grup, insotitorul ajungand sa se intrebe cat de departe poate merge cu chestia asta, cu ignoratul si cu flirtatul, fie el si nevinovat, cu un altul.
Eu unul m-am lovit acum ceva vreme de situatia asta si am reactionat ca orice om normal, facut sa se simta penibil… am plecat in alt club, cu alti prieteni si gata. Un alt prieten mi-a povestit insa, destul de recent, cum ca el a stat in continuare si a incercat sa discute la plecare si a doua zi… la care, a primit un raspuns sec, in ton cu comportamentul total neadecvat al tipei de cu o seara inainte: “Asa ma comport eu in club, in contextul asta nu cred ca are rost sa mai continuam”. Cum altfel decat mut de uimire poti sa ramai in fata unei astfel de replici… e ceva de genul “eu fac doar ce ma taie capul, iti convine bine, nu-ti convine, pa”, o atitudine deloc sanatoasa pentru o relatie, deoarece in orice relatie iti gandesti si filtrezi actiunile in baza ideii ca nu mai esti doar tu, ci mai ai inca o persoana langa tine. Pacat, pentru ca astfel de gandiri pot distruge unele inceputuri de relatie cu potential fain.
Cu si despre online dating.
Ideea acestui post mi-a venit dintr-o discutie sumara purtata pe blogul unei prietene, referitor la online dating si oamenii care apeleaza la asa ceva.
Se intampla des sa te lovesti de pre-conceptia cum ca doar o persoana frustrata, total ne-atractiva, ciudata, etc isi va face un cont pe un site specializat in asa ceva, pentru ca persoanele “normale” agata sau se lasa agatate in alte locuri, numai pe net nu. Mie unul mi se pare ca aceasta este o pre-conceptie total gresita, complet nelalocul ei, mai ales ca intr-o vreme, recunosc, am avut cont pe un astfel de site.
De ce spun asta? Deoarece nu vad o diferenta reala, palpabila, intre perspectivele care le are o relatie inceputa pe un site de dating si una inceputa intr-un club (ca deh, toata lumea da exemplul asta, ca agati in club, de ce, naiba stie). Problema primordiala este cea de facilitare a unui prim contact, o prima interactiune intre cei doi, care se realizeaza la fel de bine in club, pe net, la coada la supermarket sau intr-o intalnire de afaceri. Tot dracul ala e, schimbi cateva cuvinte, cateva zambete si “programezi” o prima intalnire. Sa nu imi spuna mie acum cateva ca, atunci cand agati intr-un club, ajungi la discutii profunde (oricum nu prea ai cum, cu atata zgomot si atata lume in jur), ci doar creezi prima legatura, tot intalnirile 1 vs 1 fiind cele care decid succesul unei relatii. Unii spun ca pe net ai dezavantajul ca nu vezi persoana, ci doar cateva poze, iar o eventuala conversatie pe mail, messenger, etc este lipsita de gestica. Adevarat, insa astfel de discutii trebuie mentinute la un minim, pentru ca in spatele unui nick de Yahoo poti ascunde multe si poti inventa si mai multe… o relatie nu o cresti pe net, nu o definesti pe net, o persoana nu ti se dezvaluie pe net. In cel mai bun caz poti ajunge sa spui ca iti place sa discuti pe mess cu persoana respectiva, cu un verdict asupra persoanei dat tot in viata reala.
O prima intalnire poate sterge in 10 minute orice impresie, fie ea cat de buna, cu care ai ramas dupa ce ai vorbit pe net, 10 minute sau 2 saptamani. O prima intalnire poate aduce scanteia magica sau o poate stinge instant, totul aici se rezuma, la intalnirile live. Si oamenii care folosesc netul doar ca o interfata initiala, pentru a cunoaste o persoana noua si a o aduce la o prima intalnire, nu cred ca trebui condamnati sau etichetati in cine stie ce fel… disperati, frustrati, ciudati sunt cei care au conturi duble sau triple pe fiecare site, trimit mesaje copy-paste la 50 de tipe zilnic, lasa comment-uri total originale (gen “Te pooop frumoaso, Id-ul meu este…., imi doresc mult sa te vad.) pe orice profil, au 2-3 id-uri de messenger, au zeci de zuze in lista, cu care poarta tot felul de discutii “elevate” si libidinoase, doar doar o pica ceva. Si daca pica, nu prea stiu ce sa faca cu ea, asa ca revin la discutiile lor interesante de pe net, ca sa isi faca ei fanteziile lor si sa isi inchipuie ei tot felul de lucruri, care de care mai “romantice”. 😦
Deci eu unul raman la parerea mea ca este o mare diferenta intre a folosi netul ca prim punct de cunoastere si comunicare si a face din asta o “pasiune”, ca sa nu zic obsesie… mai ales ca, din experienta mea trecuta, pot spune, fara a generaliza insa, ca am intalnit si tipe foarte OK, cerebrale, serioase, care aratau si bine, pe net. Si, la fel, am cunoscut, din nou fara a generaliza, tot felul de ciudate, frustrate, nebune, in viata de zi cu zi, in club, la munca, in autobuz, wherever, in locuri pe care lumea le considera ca fiind locuri “normale” pentru agatat.
Cum sa sochezi o promoterita… :)
Acum cateva zile ma decid ca nu e un sentiment prea placut sa auzi cum suiera vantul prin frigider, asa ca ma decid sa ma duc copacel in Carrefour. Buuun, parchez frumos, iau un cos si intru in magazin… nu fac cativa pasi in magazin (Carrefour-ul propriu-zis, nu galeriile), ca ma iau in primire doua domnisoare, dragutele ce-i drept, imbracate frumos si sexy, care promovau un produs. Ce promovau ele… Durex Play-O, nush ce gel pentru imbunatatirea orgasmului la femei. Cum aveam chef de glume, m-am tinut de glume, mai jos este descrisa scurta conversatie ce a urmat:
Ele: Buna ziua. Dorim sa va prezentam noul produs al gamei Durex, Play-O, un gel special conceput pentru imbunatatirea orgasmului la femei.
Eu: Buna ziua. Multumesc, insa daca este pentru femei nu prea ma intereseaza. 🙂
…stupoare…
Ele (dupa cateva secunde, cat sa isi revina): Puteti incerca si cu partnerul dvs, s-ar putea ca dvs sau el sa va simtiti si mai bine.
Eu: Se aplica amandurora, se face cu schimbul. 😉
…stupoare si mai mare, eu mai aveam un pic si pufneam in ras…
Ele (complet socate): Aaa, uitati aici pliantul pentru produs, va multumim pentru interes.
Eu (dupa vreo 10 secunde si 2 pasi, ma intorc catre ele): Si eu multumesc, am glumit bineinteles, totusi.
Ele (le revine brusc zambetul, una se facuse rosie ca racul): Si de ce ne speriati asa?
Eu: Scuze daca v-a deranjat, a fost doar pentru a rupe un pic monotonia, ca nu pareati prea vesele.
Ele: Aaa…
Le multumesc, le urez o zi frumoasa si ma departez. Cand aproape termin cumparaturile, trec din nou prin zona respectiva, in cautarea unui anumit produs (nu, nu Play-O :D), ma vad, zambesc si lasa capul in pamant. Grea viata de promoterita, daca gasesc 3-4 din-astia ca mine pe zi, se lasa de meserie…
Viata de “jurnalist”…
Am pus in mod special ghilimele in titlu, deoarece oamenii despre care voi vorbi nu stiu daca pot fi numiti jurnalisti. Si anume vreau sa scriu cateva randuri despre autorii articolelor din Click, Can-Can, Libertatea, Atac sau alte bombe din-astea de ziare. Ziare ale caror prime pagini le vad zi de zi cand merg catre birou, deoarece vanzatorii de ziare ambulanti, care stau prin intersectii aproape numai asa ceva vand, daca ceri Adevarul, Romania Libera sau Gandul rareori au asa ceva sa-ti dea… 😦
Ma intreb ce viata personala mai poate avea un astfel de om, care scrie intr-un astfel de ziar, cand activitatea lui zilnica este axata exclusiv pe mascaritul vietilor altor oameni, asa zise vedete sau personalitati mondene de pe la noi… cand tu nu faci nimic altceva decat sa ii urmaresti pe altii si sa scrii mizerii despre ei, sa fabrici tot felul de ipoteze imbecile, de aberatii care le fac mai mult rau pana la urma persoanelor despre care scrii. Pentru ca asta inseamna sa scrii intr-un tabloid din-asta retard, sa cauti cat mai multe mizerii picante si sa arunci cu cat mai mult noroi. In mod gratuit as spune, insa ai nostri totusi sunt excesiv de penibili in acest domeniu de munca, ii depasesc cu mult pe omologii lor mai cu vechimi in breasla de prin tari mai civilizate.
Si ce faci cand nu mai ai vedete de spionat? Inventezi, iei tot felul de ratati si incepi sa ii promovezi cat se poate de agresiv, in mod gratuit. Asa am ajuns sa avem “vedete” precum eleva porno, piticul porno, pensionara porno (bine ca n-am vazut poze, ca visam naibii urat noaptea 🙂 ), vedetele OTV (da’ totusi, chiar sunt eu singurul de o vrea pe Magda Ciumac in Playboy? :P), travestitul ala retard, amantul lui Traistariu si altele asemenea… ca sa nu mai zic de tona de fufe care dau din buci si din tate la televizor sau prin reviste, au 2 neuroni (din care unul are ca functie sa nu isi faca nevoile in mijlocul curtii, ca gainile) si au ajuns sa fie adulate de o tara intreaga, avida sa afle detalii cat mai picante si mai interesante despre ele, cand orice om normal n-ar da doi bani pe ele.
Ca sa nu mai zic de “profesionalismul” lurnalistilor de stiri de pe la noi, care stiu sa aprecieze doar daca e cu sange, cu violenta, cu certuri, etc… Romania a ajuns buricul Pamantului, stiri externe rar vezi, si doar cate 1-2 minute per emisiune, ca sa nu mai zic de stirile politice (dincolo de cele cu iz de cancan, ca astea abunda) sau cele economice serioase, nu cum se tot dau stiri despre criza, cu Catalin Radu Tanase intr-un magazin, terifiat de-a dreptul ca nu cumpara lumea LCD-uri lunea la ora 14.25 la Cuca Macaii.
Sau o fi totusi de apreciat, ca acesti jurnalisti au ajuns sa ofere exact ce apreciaza lumea, ce se citeste, ce se cauta? Pe mine, oricum ar fi, ma scarbeste unde s-a ajuns, este prea departe, mult prea departe. Daca il impusca cineva pe retardul ala de la OTV avem funeralii cu onor militar si doliu national, nu?
Valentine’s Day – T-1
Maine este ziua magica a iubirii, a romantismului, ziua in care daca nu faci ceva “special” pentru persoana iubita, inseamna ca esti badaran, ca ai pe alta sau ca n-o mai iubesti. Sau cel putin asa percep tot mai multe persoane aceasta zi, ca sa nu mai zic de perceptia generala, a opinia publice.
N-am inteles niciodata de ce o cina romantica in seara de 14 februarie este considerata ca fiind speciala si una din 23 mai doar normala. N-am inteles de ce o floare data in ziua asta inseamna pentru unele persoane cat 10 buchete date in timpul anului. N-am inteles de ce bomboanele date de 14 februarie sunt mai dulci si ursuletii de plus mai pufosi, la fel cum n-am inteles de ce trebuie neaparat sa spui “Te iubesc!”, ziua asta parca ar avea darul de a amplifica orice cuvant.
Poti sa iti sarbatoresti iubirea si in ziua de marti, 13 august, la fel de bine ca in fiecare a 2-a zi de joi a lunii… cand iubesti, nu iubesti mai mult intr-o zi, ci iubesti la fel, cu toata inima, 24 de ore pe zi, 7 zile din saptamana, 52 de saptamani pe an, fara rabat, fara nimic, si gesturile speciale trebuie facute oricand, atunci cand simti tu, nu la o data fixa, cand spun altii ca trebuie. Din fericire, inca mai exista si persone care gandesc in acest fel, care nu se bosumfleaza si nu iti spun ca nu le mai iubesti daca tratezi 14 februarie doar ca o alta zi din an.
Nu mai zic ca mi se pare cel mai de prost gust, un mare cliseu, sa o ceri in casatorie de Valentine’s… oh, yukk, denota o mare lipsa de imaginatie, de originalitate, as zice ca orice tipa care inca mai stie ce este acela romantism adevarat, va spune “pas, try again”. In mod special, voi evita sa ma uit la TV maine, ca daca vad cumva live vreo emisiune in care Dani o cere de nevasta pe Raduleasca (cum apare in teaser-ele de pe la Antene), jur ca demontez singur antena de Boom si reziliez rapid contractul.
Autosabotaj
Cat de inteligent trebuie sa fii nene ca sa pui ceasul, in loc de 7.45, sa sune la 4.57? 🙂 Si ma mai intreb de ce sunt zombie, daca m-am trezit la 5 (si asta dupa ce m-am bagat in pat pe la 2.30), nedumerit si buimac, de mi-a luat 5 min sa ma prind ce si cum si sa ma culc la loc…
Mail-ul si papucii.
Incep acest post cu un disclaimer movie-style: acest post este unul pur fictiv si filozofic, orice asemanare cu situatii sau persoane reale este pur intamplatoare si neintentionata. Acum, ca am rezolvat eventualele probleme juridice, mergem mai departe in liniste… 🙂
Mi-am luat de-a lungul vietii zeci de perechi de papuci de la fete, incepand de la papuci de plaja si terminand cu botosei pufosi cu animalutze. Am si dat, destule perechi, insa este clar, am un excedent… nu ca ar conta pana la urma, este doar ceva statistic.
Insa, discutand recent cu cineva, am ajuns la concluzia ca ultima moda de dat papucii este sa folosesti mail-ul corporate, trimitand, bineinteles, tot pe mail-ul corporate al celuilalt. Ce telefon, ce messenger, ce SMS, deja toate acestea sunt perimate, palesc in fata puterii mail-ului. N-am inteles niciodata de ce oamenii se preteaza la asa ceva, tind sa cred ca numai din lipsa de curaj de a sta 10 minute fata in fata cu celalalt si de a-i spune ca s-a terminat. Insa, cel mai grav, denota o lipsa totala de respect fata de celalalt, de sentimentele lui si de ceea ce a fost intre tine si ea/el, fie ca eu fost 3 sau 300 de intalniri.
Pacat, romantismul se duce naibii de tot in lumea asta, pana si iubirea ajuns sa fie judecata sec si pragmatic… 😦
Alex's wild, but real fabulations... :) 