Lee Harvey Oswald (n. 18 octombrie 1939 – d. 24 noiembrie 1963) a fost, după cum arată cinci anchete guvernamentale, asasinul Președintelui SUA John F. Kennedy, care a fost împușcat mortal la 22 noiembrie 1963, în Dallas, Texas.
Pușcaș marin în Marina SUA, Oswald a dezertat și a fugit în URSS în octombrie 1959. A trăit în Uniunea Sovietică până în iunie 1962, când s-a întors în Statele Unite. Oswald a fost arestat inițial sub suspiciunea de a-l fi ucis pe polițistul J. D. Tippit din Dallas, la 45 de minute după ce a avut loc asasinarea Președintelui. După aceea a devenit suspect chiar de asasinarea Președintelui Kennedy, dar Oswald a negat responsabilitatea pentru ambele crime spunând că e luat drept țap ispășitor. Două zile mai târziu, la 24 noiembrie 1963, în timp ce era transferat de la arestul municipal la închisoarea districtuală, Oswald a fost împușcat mortal de Jack Ruby într-un eveniment surprins în transmisiune directă la televiziune.
În 1964, comisia Warren a concluzionat că Lee Harvey Oswald a acționat singur în ceea ce privește asasinarea Președintelui Kennedy, concluzie la care se ajunsese și în urma unor anchete anterioare ale FBI, Serviciilor Secrete și ale poliției din Dallas.
În ciuda dovezilor judiciare și balistice și a mărturiilor privind teoria asasinului unic, sondajele de opinie publică luate de-a lungul anilor arată că o mare parte din americani cred că Oswald nu a acționat singur, ci a conspirat cu alții pentru a asasina președintele, făcându-și apariția numeroase teorii ale conspirației. În 1979, House Select Committee on Assassinations a conchis că Oswald a tras gloanțele fatale lui Kennedy, dar concluziile trase au fost diferite de cele din investigațiile precedente. A fost precizat faptul că „dovezile acustice arată o mare probabilitate ca doi oameni să fi tras în președinte.” Dovezile au fost considerate neconcludente.
|