Despre
1. Instituţia publică „Centrul de Guvernare Electronică (E-Government)” (în continuare – Instituţia) este o organizaţie necomercială ce urmăreşte beneficiul public, fiind constituită în vederea realizării scopului, funcţiilor de bază şi atribuţiilor stabilite de prezentul Statut.
2. Instituţia este persoană juridică, dispune de autonomie administrativă şi financiară, are conturi de decontare şi speciale (autorizate) în instituţiile bancare, inclusiv în valută străină, dispune de ştampilă proprie.
3. Funcţiile de fondator al Instituţiei le exercită Cancelaria de Stat.
4. Scopul Instituţiei este îmbunătăţirea calităţii actului de guvernare prin aplicarea intensă a tehnologiilor informaţionale şi de comunicaţii.
5. Instituţia îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu cadrul legislativ şi normativ în vigoare, prevederile prezentului Statut, acordurile, directivele şi standardele donatorilor, în funcţie de finanţatorul proiectelor.
6. Instituţia îşi are sediul pe adresa: municipiul Chişinău, Piaţa Marii Adunări Naţionale, nr.1.
7. Instituţia se constituie şi îşi desfăşoară activitatea în baza principiilor: legalităţii, publicităţii şi transparenţei, autoadministrării şi autogestiunii.
8. În activitatea sa, Instituţia va evita apariţia conflictelor de interese.
9. Activitatea Instituţiei are un caracter transparent, informaţia cu privire la actele de constituire şi cele privind proiectele este accesibilă tuturor.
10. Funcţiile de bază ale Instituţiei sînt:
a) planificarea strategică, managementul proiectelor şi implementarea sistemelor informaţionale şi de comunicaţii pentru Guvern;
b) elaborarea „foii de parcurs” pentru dezvoltarea tehnologiilor informaţionale şi comunicaţiilor în Republica Moldova, proiectarea infrastructurii de bază, dezvoltarea forţei de muncă calificate şi impulsionarea progresului tehnologic;
c) promovarea e-transformării şi creşterea gradului de utilizare a tehnologiilor informaţionale şi de comunicaţii de către cetăţeni.
11. În conformitate cu funcţiile de bază ce îi revin, Instituţia exercită următoarele atribuţii:
a) implementarea cadrului normativ în domeniile ce ţin de scopul Instituţiei;
b) crearea arhitecturii guvernării electronice;
c) participarea la elaborarea standardelor şi reglementărilor tehnice în domeniul guvernării electronice şi implementarea acestora;
d) acordarea de asistenţă la realizarea proiectelor de implementare a serviciilor publice electronice;
e) elaborarea proiectelor şi caietelor de sarcini privind implementarea serviciilor electronice în administraţia publică;
f) dezvoltarea şi administrarea portalului guvernamental, sistemului unic de circulaţie a documentelor electronice, sistemului de poştă electronică şi centrului de certificare a cheilor publice ale autorităţilor administraţiei publice, în corespundere cu cadrul normativ şi decizional în domeniu;
g) asigurarea întreţinerii tehnice şi tehnologice a paginilor oficiale ale autorităţilor administraţiei publice în reţeaua Internet;
h) acordarea asistenţei autorităţilor publice centrale privind dezvoltarea proiectelor în domeniul guvernării electronice;
i) analiza stării şi tendinţelor dezvoltării pieţei naţionale şi internaţionale a serviciilor electronice şi elaborarea propunerilor privind perfecţionarea mecanismului de reglementare a acesteia;
j) participarea la dezvoltarea sistemului de pregătire şi perfecţionare a cadrelor în domeniul serviciilor publice electronice;
k) asigurarea securităţii sistemelor informaţionale şi protecţia informaţiei ce se află în procesarea Instituţiei;
l) colaborarea cu entităţi similare din alte ţări şi organizaţii internaţionale, în corespundere cu tratatele internaţionale;
m) elaborarea, proiectarea şi administrarea soluţiilor pe baza tehnologiilor informaţionale şi de comunicaţii pentru eficientizarea, transparentizarea şi îmbunătăţirea calităţii proceselor de lucru în autorităţile publice;
n) asistenţă şi consultanţă în reingineria, managementul şi gestiunea proceselor de lucru în autorităţile publice şi livrarea serviciilor publice;
o) proiectarea, implementarea şi administrarea infrastructurii informaţionale şi de comunicaţii unice a guvernării electronice;
p) proiectarea şi administrarea centralizată a aplicaţiilor utilizate în cadrul autorităţilor publice;
q) elaborarea şi realizarea programelor de informare şi educare a populaţiei privind beneficiile oferite de tehnologiile informaţionale şi comunicaţii;
r) managementul programelor şi proiectelor;
s) gestionarea contractelor de bunuri şi servicii în domeniul tehnologiilor informaţionale şi de comunicaţii;
t) administrarea conturilor bancare ale Instituţiei, ţinerea evidenţei contabile, întocmirea rapoartelor financiare şi de activitate, în conformitate cu legislaţia în vigoare;
u) coordonarea şi asigurarea realizării eficiente a procesului de instruire a personalului Instituţiei.
12. Pentru realizarea sarcinilor şi funcţiilor sale, Instituţia are dreptul:
a) să posede, să utilizeze şi să administreze patrimoniul propriu, în conformitate cu scopurile Instituţiei;
b) să-şi desfăşoare activitatea financiar-economică în baza devizului de cheltuieli şi statelor de personal coordonate, în cazurile prevăzute de acordurile proiectelor, cu donatorii care finanţează proiectul şi aprobate de Consiliul de administrare;
c) să dispună de conturi de decontare şi speciale (autorizate) în instituţiile bancare, inclusiv în valută străină;
d) să administreze fondurile proiectelor, în conformitate cu prevederile acordurilor proiectelor şi prezentul Statut;
e) să încheie contracte cu persoane fizice şi juridice de drept privat şi public şi alţi donatori, contracte individuale de muncă cu personalul Instituţiei, contracte cu consultanţii locali şi străini, executorii de lucrări, furnizorii de bunuri şi prestatorii de servicii, pentru asigurarea implementării proiectelor;
f) să verifice sau să asigure verificarea calităţii serviciilor prestate, lucrărilor executate şi bunurilor furnizate de companiile şi consultanţii angajaţi;
g) să asigure recepţionarea serviciilor prestate, lucrărilor executate şi bunurilor furnizate în cadrul proiectelor, în conformitate cu contractele semnate;
h) să efectueze sau să dispună, conform procedurilor acordurilor proiectelor, efectuarea plăţilor pentru lucrările executate, serviciile prestate şi bunurile furnizate;
i) să solicite autorităţilor şi instituţiilor publice suportul necesar în implementarea proiectelor;
j) să desfăşoare alte activităţi, conform acordurilor proiectelor, prezentului Statut şi legislaţiei în vigoare.
Organele Instituţiei
13. Organele Instituţiei sînt următoarele:
a) Consiliul de administrare;
b) Comitetul executiv;
c) Consiliul de observatori;
d) Grupul consultativ.
Secţiunea 1
Consiliul de administrare
14. Consiliul de administrare este organul colegial superior al Instituţiei, care conduce şi supraveghează funcţionarea ei şi adoptă decizii independente şi definitive privind subiectele primordiale de implementare a proiectelor. Consiliul de administrare exercită sarcinile şi funcţiile stabilite în conformitate cu prezentul Statut, acordurile proiectelor şi legislaţia în vigoare.
15. Consiliului de administrare exercită următoarele funcţii:
a) adoptă decizii şi supraveghează activitatea Instituţiei;
b) promovează politicile şi principiile generale ce reglementează activitatea Instituţiei;
c) monitorizează implementarea proiectelor şi a cheltuielilor aferente implementării;
d) asigură utilizarea conform destinaţiei a fondurilor Instituţiei;
e) asigură integritatea şi dispune de activele Instituţiei;
f) aprobă planul de activitate, planul de monitorizare şi evaluare, precum şi modificările operate în ele, cum ar fi iniţierea unei activităţi noi, majorarea bugetului estimativ al activităţii cu peste 10%;
g) examinează şi aprobă devizele de cheltuieli ale Instituţiei;
h) aprobă modificări privind amplasarea şi destinaţia oricărui cont bancar al Instituţiei;
i) aprobă alte activităţi, acorduri, tranzacţii sau acţiuni care, în conformitate cu acordurile proiectelor, prezentul Statut şi legislaţia în vigoare, necesită aprobare a Consiliului;
j) aprobă componenţa nominală şi numerică a Grupului consultativ şi decide asupra oportunităţii creării cîtorva grupuri consultative necesare Instituţiei pentru implementarea eficientă a proiectelor (cu excepţia grupurilor de evaluare a ofertelor şi a comisiilor de negociere a contractelor);
k) decide privind înaintarea propunerilor de operare a modificărilor şi completărilor în prezentul Statut, de reorganizare şi dizolvare a Instituţiei;
l) decide în privinţa atragerii de mijloace suplimentare pentru asigurarea activităţii Instituţiei, inclusiv atragerii, acceptării şi administrării de către Instituţie a fondurilor donatorilor;
m) examinează şi aprobă dările de seamă periodice ale Instituţiei (rapoartele trimestriale sau anuale, în caz de necesitate - şi la alte intervale de timp) privind derularea implementării proiectelor şi utilizarea fondurilor destinate proiectelor.
16. Componenţa Consiliului de administrare se stabileşte de către fondator. Numărul membrilor nu poate fi mai mic de 3 şi mai mare de 11 persoane.
17. Membrii Consiliului de administrare nu pot fi membri ai Comitetului executiv şi viceversa.
18. Membrii Consiliului de administrare participă la şedinţele acestuia personal sau prin reprezentanţii autorităţilor/entităţilor reprezentate. Mandatul de participare la şedinţa Consiliului de administrare se autentifică de administraţia autorităţii, instituţiei, societăţii sau organizaţiei reprezentate de membrul Consiliului de administrare, cu specificarea numelui şi funcţiei delegatului.
19. Membrii Consiliului de administrare:
a) au dreptul de acces la informaţia Instituţiei, cu respectarea principiului confidenţialităţii stabilit de prezentul Statut;
b) au obligaţia să respecte Statutul Instituţiei, să contribuie la realizarea sarcinilor şi funcţiilor acesteia în ceea ce priveşte implementarea acordurilor proiectelor, să participe la şedinţele Consiliului de administrare şi să asigure utilizarea mijloacelor financiare ale proiectelor conform destinaţiei;
c) au obligaţia să participe activ la stabilirea direcţiilor strategice ale Instituţiei, la evaluarea rapoartelor şi la revizuirea performanţelor Comitetului executiv;
d) au obligaţia să asigure ţinerea de către Instituţie a evidenţei complete şi stricte;
e) au obligaţia să asigure integritatea, menţinerea şi administrarea activelor proiectelor, în conformitate cu acordurile proiectelor şi legislaţia în vigoare, inclusiv prin solicitarea inventarierii acestor active.
20. Consiliul de administrare se convoacă, pe măsura necesităţii, pentru implementarea eficientă a proiectelor, dar nu mai rar de o dată în trimestru, la iniţiativa fondatorului, directorului executiv al Instituţiei şi a Consiliului de observatori.
21. Şedinţa Consiliului de administrare este deliberativă în prezenţa majorităţii membrilor săi. Informaţia în scris despre ţinerea şedinţei Consiliului de administrare, în care se indică timpul şi locul desfăşurării ei, agenda de lucru, inclusiv materialele aferente, se expediază, prin scrisoare, remisă în original, prin fax sau e-mail, de secretarul Consiliului de administrare tuturor membrilor Consiliului, cu cel puţin 3 zile calendaristice pînă la ziua şedinţei. Şedinţele se ţin în ziua, la ora şi în locul stabilit în invitaţia la şedinţă, emisă de directorul executiv sau altă persoană care a convocat şedinţa.
22. În lipsă de cvorum, în cel mult 5 zile calendaristice, se convoacă şedinţa repetată a Consiliului de administrare. Membrii Consiliului de administrare vor fi informaţi despre şedinţa repetată cu cel puţin 2 zile calendaristice pînă la data şedinţei.
23. Hotărîrile Consiliului de administrare se adoptă cu majoritatea simplă de voturi, cu excepţia deciziei privind înaintarea propunerilor de modificare şi completare a Statutului, de reorganizare sau dizolvare a Instituţiei, introducerea modificărilor în structura acesteia, inclusiv în statele de personal-cheie, precum şi privind eliberarea din funcţie a directorului executiv. Decizia în cauză se adoptă cu voturile a 3/5 din membri.
24. Şedinţele Consiliului de administrare se consemnează într-un proces-verbal, care reflectă în mod obligatoriu chestiunile examinate în cadrul şedinţei şi informaţia privind înştiinţarea membrilor Consiliului de administrare, lista participanţilor şi a celor absenţi, luările de cuvînt, rezultatul votării fiecărei chestiuni din ordinea de zi.
25. Hotărîrile Consiliului de administrare, în termen de 14 zile calendaristice de la adoptare, vor fi publicate pe pagina web a Instituţiei sau într-un alt mijloc de informare în masă. Consiliul de administrare va exclude din procesele-verbale publicate orice informaţie confidenţială aferentă negocierii contractelor sau achiziţiilor.
26. Lucrările de secretariat ale Consiliului de administrare sînt executate de secretarul Consiliului. Funcţia de secretar va fi asigurată de consilierul pentru probleme juridice din cadrul Instituţiei.
27. Secretarul este responsabil pentru păstrarea documentaţiei Instituţiei privind activitatea Consiliului de administrare, informarea membrilor Consiliului de administrare despre şedinţele acestuia, participarea la şedinţe şi întocmirea proceselor-verbale ale acestora.
28. Documentele şi rapoartele remise donatorilor de către Instituţie, în conformitate cu acordurile proiectelor şi prezentul Statut, se aprobă de Consiliul de administrare.
29. Membrii Consiliului de administrare nu sînt remuneraţi pentru executarea obligaţiilor în cadrul Consiliului. Aceştia pot beneficia doar de rambursarea cheltuielilor rezonabile aferente participării la şedinţele Consiliului de administrare (în special, dar nu exclusiv, cheltuieli de transport, cazare, diurne), cu condiţia că aceste rambursări sînt efectuate în conformitate cu acordurile proiectelor şi alte documente ale donatorilor, planul de evidenţă fiscală a proiectelor şi sînt prevăzute în devizul de cheltuieli al proiectelor, aprobat de Consiliul de administrare.
Secţiunea a 2-a
Comitetul executiv
30. Comitetul executiv este organul de conducere (execuţie) al Instituţiei.
31. Comitetul executiv se constituie din 3-5 membri. Componenţa nominală a Comitetului executiv se desemnează de Consiliul de administrare pe un termen de 5 ani.
32. De competenţa Comitetului executiv ţin următoarele funcţii:
a) elaborarea şi administrarea planurilor financiare, de achiziţii, de monitorizare şi evaluare, de activitate, de audit şi privind personalul;
b) ţinerea evidenţei contabile şi financiare a proiectelor;
c) aprobarea regulamentelor interne şi a manualelor operaţionale ale Instituţiei;
d) elaborarea, revizuirea şi distribuirea rapoartelor financiare, contabile, privind auditele efectuate, vizînd monitorizarea şi evaluarea, privind achiziţiile şi privind performanţele Instituţiei şi ale proiectelor, inclusiv a tuturor rapoartelor solicitate conform acordurilor proiectelor şi legislaţiei în vigoare, şi a oricăror alte rapoarte cerute de Consiliul de administrare sau Grupul consultativ;
e) coordonarea proiectelor, în conformitate cu acordurile proiectelor şi acordurile suplimentare privind proiectele;
f) managementul, implementarea şi coordonarea tuturor componentelor planului de monitorizare şi evaluare;
g) supravegherea implementării proiectelor şi coordonarea proceselor în cadrul proiectelor;
h) supravegherea achiziţiilor şi activităţilor aferente achiziţiilor, în conformitate cu directivele donatorilor privind achiziţiile în cadrul proiectelor, inclusiv efectuarea procurărilor pentru necesităţile Instituţiei, în cazurile prevăzute de prezentul Statut;
i) achiziţionarea şi menţinerea sistemului informaţional de management care permite evidenţa sistematică a implementării financiare şi a performanţelor în cadrul proiectelor, inclusiv pe fiecare componentă separat, sau asigurarea ţinerii evidenţei financiare şi a performanţelor în cadrul proiectelor;
j) actualizarea şi administrarea paginii web a Instituţiei pentru plasarea informaţiei de ultima oră privind activităţile aferente proiectelor, rapoartelor privind planul de monitorizare şi evaluare, rapoartelor financiare şi privind achiziţiile în cadrul proiectelor, proceselor-verbale ale Consiliului de administrare şi Grupului consultativ şi achiziţiile anunţate;
k) elaborarea, supravegherea, managementul, coordonarea şi implementarea procedurilor şi politicilor necesare pentru facilitarea implementării efective a proiectelor şi oricăror altor politici, proceduri sau activităţi care pot fi cerute de Consiliul de administrare;
l) elaborarea şi remiterea spre informare sau aprobare Consiliului de administrare a oricărui raport, document, acord sau acţiune cerute de acordurile proiectelor sau cerute şi indicate de Consiliul de administrare;
m) organizarea de şedinţe ale Grupului consultativ, cel puţin o dată în trimestru, şi informarea privind progresul implementării proiectelor;
n) întreprinderea oricăror altor acţiuni cu scopul implementării proiectelor care pot fi solicitate periodic de Consiliul de administrare şi a oricăror altor acţiuni stabilite de acordurile proiectelor drept obligaţie a Instituţiei;
o) luarea deciziilor în probleme legate de activitatea Instituţiei şi implementarea proiectelor, cu excepţia celor ce ţin de competenţa exclusivă a altor organe ale Instituţiei;
p) alte atribuţii delegate de Consiliul de administrare.
33. Comitetul executiv se convoacă în şedinţe la iniţiativa directorului executiv în caz de necesitate. Şedinţele se consemnează în procese-verbale.
34. Şedinţele Comitetului executiv sînt deliberative, dacă la ele participă cel puţin trei membri ai lui. Membrii Comitetului executiv participă la şedinţă personal.
35. Hotărîrile Comitetului executiv se adoptă în şedinţă prin decizia a minimum doi membri ai Comitetului executiv.
36. În caz de divergenţe la luarea deciziilor, precum şi în cazul în care Comitetul executiv nu întruneşte numărul necesar de voturi pentru adoptarea deciziei, subiectul în cauză se remite spre examinare şi aprobare Consiliului de administrare.
37. Directorul executiv va informa membrii Consiliului de administrare despre hotărîrile adoptate de Comitetul executiv şi va remite, cel tîrziu pînă la şedinţa următoare a Consiliului de administrare, o copie a documentelor aprobate.
38. Comitetul executiv este condus de directorul executiv, care trebuie să fie cetăţean al Republicii Moldova şi să posede fluent limbile română şi engleză.
39. Directorul executiv este desemnat în funcţie de Consiliul de administrare şi activează conform contractului semnat cu acesta.
40. Demiterea din funcţie a directorului executiv se efectuează de Consiliul de administrare, după coordonare cu donatorii care finanţează proiectele, în conformitate cu contractul său de muncă şi cu legislaţia în vigoare.
41. Directorul executiv:
a) organizează activitatea Instituţiei;
b) poartă răspundere personală pentru îndeplinirea sarcinilor şi funcţiilor atribuite Instituţiei;
c) organizează activitatea personalului şi consultanţilor Instituţiei;
d) reprezintă Instituţia în relaţiile cu statul, organizaţiile şi instituţiile naţionale şi internaţionale, alţi donatori care finanţează proiectele şi alte instituţii internaţionale donatoare, alte persoane juridice şi fizice, beneficiarii proiectelor etc.;
e) acţionează, în numele Instituţiei, fără mandat special şi reprezintă interesele ei în relaţiile cu autorităţile publice, instanţele judiciare, instituţiile financiare şi alte persoane juridice de drept public, persoanele fizice şi juridice de drept privat;
f) convoacă şedinţele Consiliului de administrare, Comitetului executiv şi Grupului consultativ, asigurînd executarea hotărîrilor acestora;
g) participă la şedinţele Consiliului de administrare, ca membru fără drept de vot, şi prezidează şedinţele Comitetului executiv;
h) semnează, în numele Instituţiei, contracte cu firmele de consultanţă, furnizorii de bunuri şi executorii de lucrări, conform deciziilor grupurilor de evaluare;
i) semnează acorduri de implementare a proiectelor cu entităţile de implementare şi alte entităţi (acorduri de implementare a proiectelor), acorduri bancare cu băncile comerciale şi alte acorduri necesare implementării proiectelor;
j) aprobă recepţionarea serviciilor prestate, lucrărilor executate şi bunurilor furnizate în cadrul proiectelor, în conformitate cu contractele semnate;
k) aprobă rapoartele consultanţilor angajaţi în cadrul proiectelor, după coordonarea acestora cu entităţile de implementare şi, după caz, cu beneficiarii finali;
l) emite solicitări de debursare şi cereri de plată;
m) suspendă alocarea de mijloace financiare în cazul în care se constată încălcări privind utilizarea lor conform destinaţiei şi informează despre aceasta Consiliul de observatori;
n) exercită funcţiile prevăzute de prezentul Statut, atît pe teritoriul Republicii Moldova, cît şi peste hotarele ei;
o) exercită alte atribuţii delegate de Consiliul de administrare sau care nu ţin de competenţa exclusivă a altor organe ale Instituţiei.
42. În absenţa temporară a directorului executiv, atribuţiile acestuia vor fi exercitate de vicedirector, conform ordinului emis de directorul executiv.
Vicedirectorul executiv este desemnat în funcţie de Consiliul de administrare, la propunerea directorului executiv.
Secţiunea a 3-a
Consiliul de observatori
43. Pentru asigurarea controlului privind derularea implementării proiectelor şi utilizarea fondurilor destinate proiectelor, se instituie Consiliul de observatori, în număr de 5-11 membri.
44. Componenţa Consiliului de observatori se aprobă de Consiliul de administrare. Din Consiliul de observatori fac parte reprezentanţi ai societăţii civile, sectorului privat şi reprezentanţi ai donatorilor.
45. Activitatea Consiliului de observatori este condusă de către un preşedinte ales dintre şi de către membrii acestuia, în mod transparent.
46. Consiliul de observatori se convoacă la iniţiativa preşedintelui.
47. Consiliul de observatori este în drept să solicite Comitetului executiv date privind activitatea Instituţiei pe o perioada concretă, să ia cunoştinţă de actele şi documentele ce vizează activitatea Instituţiei, cu respectarea principiului confidenţialităţii, stabilit de prezentul Statut.
48. Consiliul de observatori efectuează controlul o dată în an sau la finalizarea implementării unui proiect. Consiliul de observatori poate decide efectuarea unor controale spontane în caz de semnale a unor încălcări în activitatea Instituţiei ce pun în pericol realizarea proiectelor.
49. Rezultatele controlului efectuat de către Consiliul de observatori sînt prezentate sub formă de dare de seamă Consiliului de administrare.
Secţiunea a 4-a
Grupul consultativ
50. Pentru asigurarea procesului consultativ pe parcursul implementării proiectelor, se instituie un Grup consultativ, care are drept misiune recomandarea şi înaintarea de propuneri generale privind implementarea proiectelor, informarea persoanelor interesate (sectorul privat, societatea civilă, autorităţile administraţiei publice locale) despre implementarea proiectelor şi consultarea Instituţiei în componentele proiectelor, cu scopul asigurării transparenţei proceselor.
51. Consiliul de administrare poate institui cîteva grupuri consultative, în funcţie de programele ce urmează a fi implementate.
52. Grupul consultativ nu participă direct la administrarea Instituţiei şi la procesul de adoptare a deciziilor în cadrul Instituţiei. Pentru atingerea scopului final al Grupului consultativ, Comitetul executiv va prezenta, trimestrial, Grupului consultativ informaţia privind implementarea proiectelor şi va comunica Consiliului de administrare recomandările elaborate de Grupul consultativ.
53. De competenţa Grupului consultativ ţin următoarele funcţii:
a) asigurarea procesului consultativ pe parcursul implementării proiectelor;
b) antrenarea diverşilor reprezentanţi ai persoanelor interesate şi beneficiari ai proiectelor în implementarea proiectelor;
c) consultarea şi înaintarea recomandărilor în adresa Instituţiei privind implementarea proiectelor.
54. Grupul consultativ se întruneşte în şedinţe în funcţie de necesitate, la iniţiativa oricărui membru.
55. Şedinţele Grupului consultativ se consemnează într-un proces-verbal, care va include, în special: numele participanţilor, subiectele discutate şi recomandările elaborate de Grupul consultativ la şedinţă. Procesele-verbale vor fi publicate pe pagina web a Instituţiei sau într-un alt mijloc de informare în masă.
56. În termen de 10 zile calendaristice de la şedinţă, copiile proceselor-verbale se remit unităţii de management a Instituţiei şi, la solicitare, fiecărui membru al Grupului consultativ.
57. Pentru îndeplinirea obligaţiilor în cadrul Grupului consultativ membrii Grupului consultativ nu sînt remuneraţi. Aceştia pot beneficia doar de rambursarea cheltuielilor rezonabile aferente participării la şedinţele Grupului consultativ (în special, dar nu exclusiv, cheltuieli de transport, cazare, diurne), cu condiţia că aceste rambursări sînt conforme acordurilor proiectelor şi altor documente ale donatorilor, planului de evidenţă fiscală a proiectelor, fiind prevăzute în devizul de cheltuieli al proiectelor, aprobat de Consiliul de administrare.
Capitolul V
Patrimoniul Instituţiei
58. Mijloacele financiare ale Instituţiei se formează din:
a) contribuţiile fondatorului prevăzute pentru finanţarea activităţii Instituţiei şi implementarea proiectelor;
b) donaţiile donatorilor străini şi autohtoni;
c) dobînzile aferente păstrării banilor în conturile Instituţiei, dacă acordurile proiectelor sau alte acorduri semnate de Instituţie prevăd astfel;
d) alte surse legale.
59. Mijloacele financiare, cu excepţia celor alocate de fondator, neutilizate pe parcursul anului curent, se reportează spre utilizare în anul următor, conform devizului de cheltuieli, aprobat pentru anul respectiv.
60. Instituţia ţine evidenţa contabilă şi prezintă rapoarte statistice, în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova.
61. Instituţia ţine evidenţa cheltuielilor aferente implementării proiectelor, întocmeşte rapoarte trimestriale şi anuale sau, la solicitare, privind procesul implementării proiectelor şi utilizarea fondurilor destinate proiectelor, prezentînd rapoartele de rigoare, în conformitate cu legislaţia în vigoare.
62. Controlul asupra activităţii financiare a Instituţiei îl exercită Consiliul de administrare şi alte organe abilitate cu acest drept.
63. Activitatea Instituţiei este supusă auditului extern, efectuat cu o periodicitate, stabilită de acordurile proiectelor sau alte documente ale donatorilor, de către un auditor extern independent, selectat şi angajat de Instituţie, în conformitate cu procedurile de procurări, stipulate în acordurile proiectelor şi ale documente ale donatorilor.
64. Reorganizarea Instituţiei se efectuează prin fuziune, dezmembrare sau transformare, în conformitate cu prevederile Codului civil şi altor acte legislative.
65. Instituţia îşi încetează activitatea prin dizolvare.
66. Reorganizarea şi dizolvarea Instituţiei se efectuează prin hotărîre de Guvern, la propunerea Consiliului de administrare şi după coordonare cu donatorii care finanţează proiectele în derulare.