Forbes.ro - Forbes Romania
  • Brandul de fashion COS, parte din grupul H&M, intră pe piața din România în 2016 și deschide primul magazin pe Calea Victoriei din București.
  • Camera de Comerț Americană în România (AmCham România) și-a ales un nou Consiliu Director al asociației, în urma Adunării Generale a membrilor și a alegerilor care au avut loc în data de 30 martie.
  • Tinerii din mediul urban, cu vârsta cuprinsă între 18 și 29 de ani, sunt precauți când vine vorba de a-și cheltuit proprii bani, pentru că sumele pe care le dețin îi îndeamnă la „chibzuială”, arată un studiu cantitativ realizat de Exact Cercetare și Consultanță la finalul anului 2015.
  • Într-o lume în care oamenii sunt din ce în ce mai conștienți de sine, dar și de limitările lor, într-o lume în care încălzirea globală, problemele sociale, economice și ecologice sunt cauzate de suprapopulare și supratehnologizări, e nevoie acută de un Clark Kent care să aibă curajul să salveze lumea.
  • România a rămas și anul trecut țara cu cel mai mare număr de decese rutiere la un milion de locuitori (95), aproape dublu față de media de 51,5 decese înregistrată la nivelul Uniunii Europene (UE), chiar dacă comparativ cu anul 2010 în România numărul deceselor a scăzut cu 21%, arată statisticile pentru 2015 privind securitatea rutieră, publicate joi de Comisia Europeană, informează AGERPRES.