Mihai Volontir, pe lângă faptul că și-a dedicat viața scenei teatrale, a devenit arhicunoscut anume datorită cinematografiei, și anume rolului Budulai din filmul Țiganii. „Mihai Volontir s-a afirmat ca cel mai bun actor, în viziunea mea, datorită talentului său genetic. El doar cu privirea lui clasică de pe ecrane spunea totul”, a menționat Ion Duminică.
Ion Duminica, cercetător științific în cadrul Institutului Patrimoniului Cultural al Academiei de Științe din
Moldova, a declarat pentru
Sputnik Moldova că țara noastră a pierdut o mare notorietate artistică. „
Republica Moldova are două valori: pământul și oamenii. Dacă e să ne referim la oamenii născuți în țara noastră, atunci putem afirma că asemenea personalități precum Mihai Volontir sunt foarte puține”, a adăugat Duminică.
„După aportului său în cultura Moldovei”, a continuat el, „Îl putem pune pe Mihai Volontir de rând cu
Maria Bieșu,
Maria Drăgan,
Nicolae Sulac,
Emil Loteanu, Mihai Munteanu, Gheorghe Mustea,
Eugen Doga”.
Artistul Poporului și-a început activitatea în anul
1957 la Teatrul „
Vasile Alecsandri” din municipiul
Bălți. După care a debutat ca actor de film la studioul cinematografic "Moldova-Film" în anul
1967, în filmul lui
Gheorghe Vodă și
Vlad Ioviță „Se caută un paznic”, interpretând rolul lui
Ivan Turbincă. A obținut Premiul Național al
RSSM în anul
1971. Rolurile sale cele mai cunoscute sunt Ivan Turbincă din filmul său de debut (1967),
Dimitrie Cantemir din filmul omonim (
1973), dar rolul lui Budulai din serialul „Țiganul” (
1979) i-a adus celebritate, transformându-l într-o figură marcantă a filmului moldovenesc din anii '70-'80. Succesul acestui serial a dus la realizarea unei continuări în anul
1984, intitulată „Întoarcerea lui Budulai”. I s-au decernat Premiul de
Stat al Uniunii Sovietice (
1980), Premiul Frații Vasiliev (1980) și titlul de
Artist al Poporului (1984).
Cu referire la aceste caracteristici biografice ale regretatului actor, ion Duminica a precizat că „Mihai Volontir nu a fost doar patriotul
Republicii Moldova. Pentru mine este mai fascinant faptul că el a fost patriotul orașului Bălți. Având foarte multe oferte de a pleca din acest oraș, și la
Chișinău, și la
Moscova. Dar, uitați-vă cum el și-a dedicat toată cariera lui artistică scenei, și anume teatrului dramatic „Vasile Alecsandri„ din Bălți”.
Invitatul Sputnic Moldova a subliniat că „Mihai Volontir, pe lângă faptul că și-a dedicat viața scenei teatrale, a devenit arhicunoscut anume datorită cinematografiei, și anume rolului Budulai din filmul Țiganii. Am mai avut un actor celebru
Grigore Grigoriu, care tot a avut o filmografie bogată și a avut foarte multe roluri. Dar așa s-a întâmplat faptul că anume rolul din filmul „O șatră urcă spre cer”, Zobar, a devenit clasic. Un alt regizor clasic de cinema, Emil Loteanu. A avut și el o filmografie bogată, inclusiv celebrul film „O întâmplare la vânătoare”. Dar, în viziunea multora, el a devenit arhicunoscut anume cu filmul „O șatră urcă spre cer”. „Regizorul Loteanu, actorii Mihai Volontir și Grigore Grigoriu și-au adus aportul artei, patrimoniului cultural al Republicii Moldova, totodată, promovând cultura și tradițiile romilor, nefiind de etnie romă”.
Vorbind despre o altă latură a lui Mihai Volontir, Ion Duminica a spus că îl fascinează simplitatea sa de a interpreta cântecele. „Celebrul cântec „Viața asta-i scurtă tare” nu știu cine ar putea să-l mai interpreteze așa de sincer, așa de cald, așa de esențial, de parcă acest cântec a fost special compus pentru dumnealui”, a menționat interlocutorul redacției.
„
Este important să nu uităm de acest actor care și-a dedicat cariera sa pentru această țară și să ne mai aducem aminte de el încă cel puțin 80 de ani. Oamenii l-au iubit așa cum este el. Oamenii îl iubeau anume pentru că era un om simplu și modest, pentru talentul său”, a declarat cercetătorul Institutului Patrimoniului Cultural al AȘM.
Fiind întrebat ce și-ar dori pentru dezvoltarea culturii din țara noastră, Ion Duminica a spus că personalitățile din această țară să fie promovate și după trecerea lor în neființă. „Trebuie să reînviem cinematografia moldovenească„ a adăugat invitatul emisiunii „
Pachet social”, dând exemplul marilor realizări ale țării noastre, și anume filmele „Lăutarii”, „Dimitrie Cantemir”, care au fost turnate în studioul „Moldova
Film”.
- published: 17 Sep 2015
- views: 65