Vai, Cetatea cea Credincioasă, Cum a Ajuns o CURVA

• published: 09 Mar 2015
• views: 2

Ce spune Cuvintul Inspirat: "Prin Creştinătate, protestantismul a fost ameninţat de inamici formidabili. După ce primele triumfuri ale Reformaţiunii au trecut, Roma a apelat la noi forţe, sperând să ducă la bun sfârşit distrugerea ei. În acest moment a fost creat ordinul iezuiţilor, cel mai crud, lipsit de scrupule şi puternic dintre toţi campionii papalităţii. Despărţiţi de toate legăturile pământeşti şi de interesele omeneşti, morţi faţă de nevoile afecţiunilor natu¬rale, cu raţiunea şi conştiinţa complet tăcute, nu recunoşteau nici o regulă, nici o legătură în afară de cea a ordinului lor, nu recunoşteau nici o obligaţie în afară de extinderea puterii lor. Evanghelia lui Hristos oferise aderenţii ei capacitatea de a întâmpina pericolul şi de a îndura suferinţa fără să fie speriaţi de frig, foame, muncă grea şi sărăcie, să ţină sus drapelul adevărului în faţa temniţei sau rugului. Pentru a combate aceste forţe, iezuiţii au inspirat pe urmaşii lor cu fanatism care le-a permis să îndure pericole şi să se opună puterii adevărului cu toate armele înşelăciunii. Nu exista nici o crimă prea mare pentru ei s-o comită, nici o amăgire nu era prea josnică ca s-o prac¬tice, nici o deghizare prea dificilă ca s-o poată folosi. Supuşi sărăciei şi umilinţei perpetue, a fost scopul lor bine studiat să-şi asigure bogăţie şi putere, să fie devotaţi înlăturării protestantismului şi restabilirii supremaţiei papale. Când apăreau ca membri ai ordinului lor, purtau o înfăţişare de sfinţire, vizitând închisori şi spitale, slujind bolnavilor şi săracilor, proclamând renunţarea faţă de lume şi purtând numele sfânt al lui Isus, care mergea din loc în loc făcând bine. Dar sub acest exterior ireproşabil, adesea, se ascundeau cele mai criminale şi fatale scopuri.„Scopul scuză mijloacele" era un principiu fun¬damental al ordinului.În baza acestui cod, minciuna, hoţia, sperjurul, asasinatul, nu erau doar demne de iertare, ci chiar recomandabile când serveau intereselor bisericii. Sub diferite deghizări, iezuiţii au ajuns să ocupe poziţii de răspundere în guverne, până acolo că au devenit consilieri de regi, modelând politica naţiunilor. Au devenit slujitori ca să acţioneze ca spioni împotriva superiorilor. Au fondat colegii pentru fiii prinţeselor şi nobililor şi şcoli pentru oamenii obişnuiţi; astfel, copiii protestanţilor au împrumutat rituri papale. Toată pompa exterioară a închinării Romei a fost folosită să zăpăcească mintea şi să captiveze imaginaţia şi astfel, libertatea pentru care părinţii au luptat din greu şi au sângerat, a fost trădată de fii. Iezuiţii s-au răspândit cu uşurătate în Europa şi, oriunde s-au dus, a avut loc o redeşteptare a papalităţii." E. G. White, GC, 234, 235, 1911. Cuvântul lui Dumnezeu a avertizat cu privire la primejdia care se apropie; dacă acesta este neglijat, atunci lumea protestantă va vedea care sunt în realitate scopurile Romei, numai că atunci va fi prea târziu pentru a scăpa din cursă. Ea crește pe nesimțite în putere. Învățăturile ei își exercită influența în sălile legiuitoare, în biserici și în inimile oamenilor. Ea își înalță construcții masive și semețe în ale căror ascunzișuri tainice se vor repeta persecuțiile de odinioară. Pe ascuns și nebănuit, ea își întărește forțele pentru a-și îndeplini scopurile atunci când va veni timpul să lovească. Tot ce dorește este o poziție avantajoasă, și aceasta i s-a dat deja. În curând, vom vedea și vom simți care este scopul elementului roman. Toți aceia care vor crede și vor asculta de Cuvântul lui Dumnezeu vor stârni prin aceasta mustrarea și persecuția. TV 581. Citate ale unor oameni celebri: "Iezuiţii sunt o organizaţie militară, nu un ordin religios. Conducătorul lor este un general de armată, nu un simplu părinte de mănăstire. Şi ţinta principală al acestei organizaţii este: PUTEREA. Putere în cea mai despotică practică posibilă. Putere absolută, putere universală, putere să controleze lumea, după plăcerea unui singur om. Iezuismul este absolutul despotismului şi, în acelaşi timp, cel mai mare şi enorm abuz. Generalul Iezuiţilor insistă în a se considera maestru, suveran, mai sus de suverani. Oriunde iezuiţii sunt acceptaţi, vor fi maeştri, coste aceasta cât ar costa. Societatea lor este, din natură, dictatorială. De aceea, este inamicul ireconciliabil al oricărei autorităţi constituite.Orice act, crimă, oricât de feroce, este considerată o acţiune meritorie dacă este întreprinsă în interesul societăţii iezuite, sau din ordinul generalului". General Montholon, Memorial of the Captivity of Napoleon at St. Helena, pag. 62, 174.