Silviu Brucan

1989 | Perestroika în rândurile Revoluției. Comuniștii care așteptau momentul să preia puterea

• Report rights infringement
• published: 23 Dec 2015
• views: 567

1989 | Perestroika în rândurile Revoluției. Comuniștii care așteptau momentul să preia puterea Fuga dictatorului Ceauşescu pe 22 decembrie 1989 a însemnat victoria Revoluţiei Române. În febra bucuriei declanşate de fuga lui Ceauşescu şi lipsiţi atâţia ani de informaţie corectă şi diversă, mulţi români au trecut cu vederea că cele mai importante mesaje politice transmise de televiziunea română veneau din partea unor influenţi membri ai Partidului Comunist şi ai nomenclaturii. Limbajul lor, spre deosebire de limbajul manifestanţilor, era specific politicilor sovietice de tip perestroika: Ion Iliescu spunea pe 22 decembrie 1989: „Stimaţi tovarăşi cetăţeni, să se vadă că aici se face ordine! Cu contribuţia, cu participarea, cu prezenţa oamenilor muncii, cu participarea activă a poporului! Şi nu a unor conducători care s-au autointitulat conducători, care s-au autointitulat numai comunişti. Nu au nimic de-a face nici cu socialismul, nici cu comunismul ştiinţific, au întinat numai numele Partidului Comunist Român şi memoria celor care şi-au dat viaţa pentru cauza socialismului în această ţară. Dar noi trebuie să ne organizăm!” De câţiva ani, numele lui Ion Iliescu se auzise la Radio Europa Liberă, reţea media finanţată de Statele Unite: Liviu Tofan, jurnalist, fost șef al știrilor Radio Europa Liberă în anii 80: „Europa Liberă nu făcea propagandă pentru cineva, nu a făcut-o niciodată. Am fost de fapt ecoul celor ce se scriau în Occident, despre Iliescu, de prin 1986.” Nicolae Ceauşescu însuşi ştia demult că mai tânărul său subaltern era văzut drept succesor. În 1971, imediat după vizita în China şi Coreea de Nord, l-a retrogradat din funcţia de secretar general al Uniunii Tineretului Comunist, unde ajunsese sărind treptele ierarhice. „Eram cunoscut ca cel mai activ opozant al lui Ceauşescu, care am fost înlăturat de Ceauşescu din structurile de conducere în 1971”, a declarat Ion Iliescu într-un interviu acordat Digi24. Mutarea lui Ion Iliescu la Timişoara şi apoi la Iaşi nu exprima însă opoziţia faţă de sistemul comunist, ci ţinea de logica internă a aparatului de partid şi de relaţiile cu Moscova. „Ceauşescu se temea ca în astfel de vizite, delegaţii să nu se întâlnească cu oamenii Moscovei, iar Ion Iliescu a încălcat acest consemn”, spune Lavinia Betea, cercetător specializat în studiul nomeclaturii comuniste. Ion Iliescu, fiul unui ilegalist comunist, Alexandru Iliescu, era refractar acestei atmosfere faraonice. În plus, experienţa celor cinci ani de studii la Moscova, din prima parte a anilor 50, unde a studiat Hidroenergetica la Institutul Molotov între 1950 şi 1955, îi oferea lui Ion Iliescu un ascendent politic şi intelectual evident în faţa lui Nicolae Ceauşescu. „Iliescu era absolut inedit, de la faptul că vorbea corect limba română, vorbea foarte corect limba franceză, citea tot ce se putea citi”, spune Doru Tompea, rectorul Universității Petre Andrei. Petre Roman, fiul unui ilegalist comunist Mult mai tânărul Petre Roman făcea şi el parte din aristrocraţia roşie. Se pare că îşi datorează funcţia de prim-ministru prieteniei dintre Ion Iliescu şi Walter Roman, tatăl lui. Pe numele său adevărat Ernest Neulander, Walter Roman era unul dintre veteranii PCR. Silviu Brucan, ideologul noului PCR și al FSN Spiritul de iniţiativă a lui Silviu Brucan a jucat, se pare, rolul principal şi în difuzarea la 11 martie 1989, a aşa-numitei Scrisori a celor Şase, un protest scris la adresa regimului Ceauşescu. Autorii documentului erau Gheorghe Apostol, tovarăşul de drum al Anei Pauker, economistul lui Gheorghiu Dej, Alexandru Bârlădeanu, fostul ministru de externe, Corneliu Mănescu, vechii ilegalişt, Mircea Răceanu şi Constantin Pârvulescu. Astfel că, atunci când Ion Iliescu cere acestor comunişti să se prezinte la CC în ziua de 22 decembrie, nimeni nu protestează: „Fac apel, acum e 3 fără un sfert, în jur de ora 5 la sediul Comitetului Central, să vină toţi cei responsabili care se pot angaja în această operă constructivă de care trebuie să ne apucăm încă de astăzi. Inclusiv la cei şase militanţi ai partidului care au dovadă de patriotism, care s-au adresat ţării, care au făcut un apel la luciditate şi către Ceauşescu.” Nu toţi semnatarii scrisorii celor şase au ajuns la CC, dar cei care şi-au făcut apariţia în decembrie 1989 la televizor vor avea un important în politica anilor 90.